Compania Tarom a anunţat în mod oficial că îşi va extinde orarul de zbor de pe Aeroportul „Ştefan cel Mare”, urmând să opereze curse aeriene zilnice pe ruta Bucureşti – Suceava şi retur. Potrivit datelor publicate de aeroportul sucevean, cursele zilnice vor fi operate de anul viitor, în perioada 1 martie – 28 octombrie. În acest interval, zborul Bucureşti – Suceava va fi seara, cu plecare de pe Otopeni la ora 21:20 şi sosire pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” la ora 22:39, în zilele de duminică, luni, marţi, miercuri şi joi. Pentru zborul Suceava – Bucureşti, plecarea va fi dimineaţă, la ora 5:55, iar sosirea pe Aeroportul Otopeni va fi la ora 7:10. Tarifele pentru zboruri încep de la 116 euro, cu toate taxele incluse la achiziţionarea biletelor de pe www.tarom.ro sau din orice agenţie a companiei.
Tarom va relua zborurile pe ruta Bucureşti – Suceava şi retur începând cu data de 12 noiembrie 2015. Până pe 28 februarie 2016, Tarom va avea curse pe această rută de două ori pe săptămână, în zilele de luni şi joi. Pentru zborurile de luni şi joi, avioanele Tarom vor pleca de la Bucureşti la ora 12:20 şi vor ateriza la Suceava la ora 13:00. Zborurile Suceava – Bucureşti vor avea loc în aceleaşi zile, cu plecare la ora 13:55 şi sosire pe Aeroportul Otopeni la ora 15:10.
În momentul de faţă la aeroportul sucevean se realizează lucrările pentru montarea sistemului de navigaţie ILS, pentru aducerea automată a avioanelor la sol pe timp de ceaţă, precum şi lucrările pentru conformarea aeroportului cu prevederile regulamentului 39/2014 emis de Agenţia de Siguranţă Aviatică Europeană.
Consiliul Judeţean Suceava urmează să aprobe lunea viitoare noile tarife aeroportuare practicate de Regia Autonomă Aeroportul „Ştefan cel Mare”, care vor intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2016. Pentru ca activitatea aeroportului să devină atractivă şi rentabilă, dar şi pentru atragerea de operatori aerieni, Aeroportul „Ştefan cel Mare” a propus diminuarea unor tarife faţă de anul 2015, începând cu tariful de aterizare, care ar urma să se modifice de la 5 la 3 euro/tonă. De asemenea, serviciile pentru pasageri se modifică de la 5 euro/pasager, în 2015, la 2 euro/pasager, începând cu anul 2016, în timp ce tariful de securitate aeroportuară ar urma să se reducă de la 4,16 euro/pasager, la 1 euro/pasager. Un alt tarif care ar urma să fie diminuat este cel pentru staţionare, propunerea fiind ca acesta să scadă de la 0,20 euro/tonă/oră, la 0,10 euro.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, anunţa că după aprobarea noilor tarife vor putea fi semnate primele contracte cu operatorii de zboruri aeriene low-cost.