Activitatea Administraţiei Finanţelor Publice Suceava a fost blocată ieri timp de aproape patru ore după ce salariaţii acestei instituţii au declanşat un protest spontan, nemulţumiţi de faptul că au fost excluşi dintr-o ordonanţă de urgenţă „adoptată pe ascuns” prin care doar anumite categorii de angajaţi ai Ministerului de Finanţe şi ANAF urmau să primească salarii majorate începând cu data de 1 noiembrie 2015. Încă de la începutul programului, peste 200 de salariaţi ai Finanţelor şi Trezoreriei Suceava au întrerupt lucrul şi au ieşit în faţa instituţiei în semn de protest faţă de această decizie a Guvernului României. Liderul sindicatului Sed Lex din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Suceava, Gheorghiţă Tudoscă, a declarat că salariaţii sunt nemulţumiţi de faptul că prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 47 publicată vinerea trecută în Monitorul Oficial au fost majorate doar salariile angajaţilor din aparatul central al Ministerului de Finanţe şi al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi ale angajaţilor din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, al Agenţiei Naţionale de Achiziţii Publice şi al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.
„Este o ordonanţă discriminatorie, adoptată pe ascuns, atât timp cât noi facem aceleaşi lucruri pe care le fac şi ei, poate chiar mai mult. Probabil ei nu ştiu cum se munceşte la administraţia financiară, cât se munceşte şi cât se stă peste program”, a declarat Gheorghiţă Tudoscă.
El a spus că în baza acestei ordonanţe toţi cei care lucrează în instituţiile menţionate anterior urmau să beneficieze de majorări salariale de până la 62%. Liderul sindical a spus că prin excluderea salariaţilor Administraţiilor Finanţelor Publice din această ordonanţă s-a demonstrat clar că aceştia sunt consideraţi „salariaţi de mâna a treia ai Ministerului de Finanţe şi ai ANAF”. Mai mult, Gheorghiţă Tudoscă a spus că salariaţii Administraţiilor Financiare Judeţene, cele de sectoare şi cei ai Direcţiilor Regionale sunt cei care muncesc efectiv pentru colectarea banilor la bugetul de stat. „Banii la bugetul statului se adună de către noi şi nu de către aparatul propriu al ANAF sau al Ministerului de Finanţe. Iar oamenilor din aceste instituţii li s-au dat doar promisiuni, care nu ţin de foame”, a mai declarat liderul de sindicat.
Salariaţii Finanţelor sucevene s-au reîntors la muncă tot ieri, în jurul orei 11:30, după ce la nivel central au început discuţiile cu privire la aplicarea acestei ordonanţe de urgenţă. Tot în cursul zilei de ieri, Guvernul a abrogat articolul din Ordonanţa 47 prin care se acordau majorări salariale personalului din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, ANAF, Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice.
Pe de altă parte, protestul finanţiştilor suceveni i-a nemulţumit pe cei care au avut treabă ieri dimineaţă la Finanţe sau Trezorerie. Mai multe femei care aşteptau la uşa Trezoreriei ne-au declarat că au venit de la distanţe mari pentru a-şi ridica documentele de care au nevoie pentru a primi diverse ajutoare, însă au fost nevoite să aştepte câteva ore bune pentru a putea intra în această instituţie.
( 4 nov 2015, 14:55:07