Înşelătoriile prin metoda „şmen” continuă să facă victime printre cei care, din diferite motive, nu folosesc pentru tranzacţiile valutare casele de schimb valutar. De astă dată a căzut victimă o tânără de 19 ani din comuna Frumosu. Fata a venit luni dimineaţă la Câmpulung Moldovenesc, pentru a schimba o sumă de bani, pe care îi avea în valută. Ajunsă în faţa unei case de schimb valutar din centrul oraşului, tânăra a fost abordată de un bărbat necunoscut, care i-a propus să nu mai stea la coadă şi să accepte o tranzacţie la o cotaţie mai avantajoasă. Tânăra a acceptat propunerea tentantă a acestuia şi au ieşit împreună din casa de schimb valutar, la o distanţă de câţiva metri, în stradă. În timpul tranzacţiei de schimb, profitând de neatenţia fetei în timpul renumărării banilor, bărbatul i-a sustras acesteia suma de 1.500 lei, aceasta constatând lipsa banilor după o perioadă de timp. În urma plângerii depuse la poliţie, oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, aceştia continuând cercetările pentru identificarea şi prinderea autorului. Poliţiştii recomandă tuturor efectuarea schimburilor valutare doar la bănci şi la casele de schimb valutar şi evitarea persoanelor necunoscute care propun asemenea tranzacţii.