Decizia de stabilire a valorilor de impozitare care ar trebui să se aplice sucevenilor anul viitor a stârnit disensiuni puternice în rândul aleşilor locali suceveni. Pe de o parte, unii dintre ei au reclamat faptul că, în baza modificărilor din proiectul de hotărâre, care au la bază noile prevederi ale Codului Fiscal, o parte dintre suceveni, inclusiv ei, vor plăti mai mult decât în anii anteriori.
Dacă în privinţa persoanelor fizice, efectele noului Cod Fiscal, în baza căruia a fost întocmit acest proiect de hotărâre, va avea efecte mai mici, principalele modificări vizează persoanele juridice, dar şi persoanele fizice cu mai multe proprietăţi.
Altfel spus, deşi Codul Fiscal stabileşte valori minime şi maxime de aplicare a cotelor de impozitare, în cazul unor taxe şi impozite, sumele care vor trebui să fie achitate vor fi duble, chiar de se merge pe varianta minimă de impozitare.
Acest lucru l-au remarcat mai mulţi consilieri locali, care au solicitat să se prezinte o situaţie exactă cu efectele pe care le vor avea noile cote de impozitare asupra sucevenilor, atât persoane fizice, cât şi juridice.
Au existat şi câteva propuneri de reducere a cotelor de impozitare din proiect, numai că acestea s-au dovedit a fi lipsite de temei legal, cel puţin în privinţa impozitelor pe proprietăţi la persoane fizice, unde, după cum a subliniat primarul Ion Lungu, s-a mers doar pe valorile minime permise de Codul Fiscal, încât nu mai poate fi făcută nici o modificare.
În schimb, la persoane juridice, cotele de impozitare vor impune plata unor taxe şi impozite cel puţin duble, la anumite capitole, precum impozitul pe clădiri, lucru care i-a nemulţumit şi pe unii consilieri locali, vizaţi direct de o asemenea măsură.
„Din câte se vede, oricât de mici am vrea noi să fie taxele şi impozitele, valorile minime sunt oricum duble faţă ce ceea ce trebuia plătit anul acesta. Acesta este efectul noului Cod Fiscal”, a remarcat viceprimarul Lucian Harşovschi, pe un ton acuzator, la adresa guvernanţilor.
Pentru că discuţiile s-au încins, fără a se ajunge la un consens, primarul Ion Lungu a retras proiectul, urmând să convoace o şedinţă extraordinară miercuri, la amiază, pentru rediscutarea acestuia, menţionând că 7 noiembrie este termenul limită până la care trebuie stabilite taxele şi impozitele pe anul viitor.