În urmă cu patru ani, la iniţiativa rectorului Adrian Graur, la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava pornea la drum Radio USV, o platformă de comunicare online dedicată atât studenţilor din campus, cât şi profesorilor. Vocea studenţilor avea să se facă tot mai auzită, asta pentru că Radio USV îşi propusese să fie mai mult decât un radio studenţesc.
Molipsiţi repede de microbul radioului, studenţii din spatele microfoanelor, actualmente 11 la număr, şi-au propus să fie prieteni cu ascultătorii lor, să nu le vorbească de pe vârful buzelor, ci din toată inima, încercând să fie vocile carepoartă ascultătorii dincolo de toate barierele şi grijile.
„Este cea mai frumoasă încercare în care am pornit”, ne mărturiseşte Iulia Sîrghi, absolventă a Universităţii din Suceava, coordonatoare a echipei redacţionale de la Radio USV.
„Radio USV a fost gândit ca principala sursă de informare pentru profesorii şi studenţii din Universitatea din Suceava, iar după patru ani noi spunem că am reuşit să facem acest lucru şi să-i ţinem la curent cu tot ce se întâmplă în mediul universitar sucevean”, a mai completat Iulia.
La Radioul Universităţii din Suceava, situat în campus, se aud vocile a 11 studenţi, cei mai mulţi de la Facultatea de Litere, specializarea Comunicare şi Relaţii Publice. Fac teorie la cursuri, iar la radio pun în practică tot ce învaţă pe băncile facultăţii.
Au venit la radio timizi, cu dorinţa de a încerca cu vârful degetului meseria de jurnalist, şi aşa au ajuns să se îndrăgostească iremediabil de viaţa din spatele microfonului. Dovadă stau contractele de angajare pe care au reuşit să le semneze cu posturi de emisie din judeţ, Iulia Sîrghi menţionând că radio USV e o pepinieră pentru posturile de radio locale.
Fiecare din cei 11 redactori are câte o emisiune în grila radioului Universităţii, acestea fiind axate, în principal, pe viaţa din campus şi pe evenimentele din domeniul educaţional - „Evenimente USV”, „Jurnal USV”, „Viaţă de student”, „Cartea săptămânii”, „Comunicare în campus”, „Cinema club” etc. Echipa este formată din Mădălina Huţu, Andreea Nistor, Alina Andronic, Răzvan Coman, Răzvan Ciubotari, Mihaela Tcaciuc, Maria Loghin, Sebastiana Mihoc, Ioan Nica, Amalia Mocanu, Alexandra Ionică şi Iulia Sîrghi, coordonator.
„Radio USV este unul dintre cele mai frumoase proiecte ale Universităţii. La radio nu facem prezenţa, nu dăm examen, nu adunăm credite şi nu avem restanţe. Radio USV are o grilă complexă, axată pe viaţa din universitate şi pe educaţie, în general. Mai râdem, mai greşim, mai comentăm, dar până la urmă suntem aici să ne facem treaba. În fiecare zi, responsabil, până ne iese. Suntem norocoşi că nişa noastră este una specială şi înţelegem că asta ne ridică responsabilităţile”, completează Iulia Sîrghi, aceasta aducându-i mulţumiri Alinei Mihăescu, prima coordonatoare a radioului, „care m-a învăţat tot ce ştiu”.
„Ascultă 5 minute de muzică clasică”, în campus
Zeci de studenţi suceveni au trecut până acum pragul Radioului. „Trebuie să fie deschişi, să-şi dorească să înveţe. Sunt mulţi cei care vin, dar pe parcurs se aleg, apar anumite cerinţe, iar unii aleg să renunţe. Un redactor trebuie să petreacă aici în jur de trei ore pe zi. Chiar dacă suntem foarte tineri, redactorii sunt foarte responsabili, se munceşte foarte serios”, ne povesteşte Iulia Sîrghi. O zi la radio are drept coordonate conştiinciozitatea, prietenia şi distracţia, iar printre „sarcinile” celor 11 redactori se numără cursuri de dicţie, redactarea de comunicate de presă, de ştiri radio, realizarea propriilor emisiuni etc.
„Avem toate dotările necesare pentru a ne face treaba aşa cum trebuie. Nu există diferenţe între radioul din campus şi radiourile profesioniste”, a menţionat un redactor al radioului.
Postul de radio online al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava îşi propune să aducă diversitate muzicală în mediul academic. Din ianuarie 2015, studenţii de la radio au demarat proiectul „Ascultă 5 minute de muzică clasică”, în parteneriat cu Radio România Muzical, tinerii propunându-şi familiarizarea publicului larg cu muzica clasică, prin posibilitatea oferită de a asculta acest tip de muzică în campus.
Echipa
Mădălina Huţu s-a prezentat la interviul pentru echipa radioului când încă nici nu dăduse examenul de bacalaureat. Auzise de casting, a fost încurajată să se prezinte, iar de un an de zile este în echipa Radioului USV, unde realizează emisiunea „Evenimente USV”.
Prima gafă în direct a bifat-o chiar la prima transmisie, când s-a bâlbâit „de vreo cinci ori”, mărturiseşte zâmbind tânăra.
De cealaltă parte, pentru colegul său Răzvan Coman, student în anul III la Comunicare şi relaţii publice, radioul studenţesc a fost rampa de lansare, în prezent el făcând parte din echipa de redactori a unui radio local.
„De două luni de zile lucrez la un radio local, însă scopul meu este să ajung la un radio naţional, la un radio mare. Asta vreau să fac mai departe. Categoric”, spune convins Răzvan. Vede în Radio USV locul excelent pentru a pune în aplicare cele învăţate la orele de curs, un loc pozitiv, ce are ca numitor comun pasiunea pentru „On air”.
Tot radio vrea să facă în viitor şi Alina Andronic, studenta care în fiecare săptămână prezintă ascultătorilor câte o carte, vocea sa auzindu-se pe frecvențele online ale Radio USV de doi ani.
„Sunt doi ani de Radio USV, iar fără el ar fi... foarte plictisitor totul. Este locul în care m-am regăsit, locul unde am învăţat foarte uşor lucrurile pe care le ştiu”, spune Alina.
Radio USV este în subordinea Casei de Cultură a Studenţilor Suceava şi poate fi ascultat la www.radio.usv.ro.