Primele filme 3D care vor putea fi văzute de suceveni la cinema, după ani de zile în care acest lucru nu a fost posibil, vor rula duminică, 1 noiembrie.
Biletele de acces la cele trei filme care vor fi difuzate – Minionii, Jurassic World şi Everest, vor putea fi procurate începând de vineri, prin intermediul unui sistem modern de ticketing.
„Biletele se vor vinde începând de vineri, de la ora 13.00, într-un interval de două ore, adică până la ora 15.00, la sediul Cinematografului Modern. Sâmbătă, biletele pot fi cumpărate de la 11.00 la 13.00, iar duminică, de la 8.00 dimineaţa, pentru orice zi a săptămânii”, a anunţat viceprimarul Lucian Harşovschi, care a spus că a fost asaltat cu întrebări referitoare la posibilităţile de procurare a biletelor de acces la filme.
Pentru filmul Minionii, de dimineaţă, preţul de intrare este de 5 lei, în vreme ce pentru Jurassic World şi Everest, costul unui bilet este de 10 lei. Toate cele trei producţii cinematografice sunt lansate în 2015 şi sunt realizate 3D.
„S-a mers pe opţiunea de filme 3D, pentru a se vedea ce poate această nouă investiţie a municipalităţii, dar în perioada următoare vor fi aduse şi filme 2D. Filmele au ajuns în această dimineaţă la Suceava, operatorul care le va rula este Primăria Suceava”, a precizat viceprimarul Harşovschi.
În prima zi de funcţionare a Cinematografului Modern, filmele vor rula de la 10 dimineaţa, până la 11 seara, după următorul program:
De la ora 10.00 va rula Minionii, care poate fi văzut zilnic, de la 10.00 la 12.00, în perioada 1 – 15 noiembrie.
De la ora 14.00 la 16.00 va fi rulat un alt film 3D, Jurassic World.
De la 18.00 la 20.00 va fi difuzată producţia Everest, care va fi reluată şi în intervalul orar 21.00 la 23.00, dar numai în zilele de sâmbătă şi duminică.
Sală cu 300 de locuri, dar nu şi la filme
Chiar de sala în care vor fi rulate filme 3 D la o rezoluţie 4K are o capacitate de 300 de locuri, atunci când se face difuzarea de producţii cinematografice, numărul biletelor vândute va fi de maxim 262 de locuri.
„Sala are 300 de locuri, este una polivalentă, dar pentru filme sunt alocate doar 262 de locuri, deoarece primul rând şi scaunele laterale nu au vizibilitate bună pentru ecran, încât nu se vor vinde bilete acolo. În schimb, la teatru sau la alte evenimente, sala poate fi folosită la capacitate maximă”, a explicat Harşovschi.
Biletele de acces la film vor fi eliberate printr-un sistem modern, dar verificarea acestora se va face, deocamdată, tot ca pe vremuri, de către o persoană.
„Ieri s-a finalizat de montat sistemul de touch-screen pentru ticketing, este un sistem modern, cu cod de bare, urmând ca în perioada următoare să montăm şi un sistem cu turnicheti, care să scaneze biletul, încât nu vom mai avea nevoie de o persoană la intrare”, a adăugat viceprimarul Sucevei.
Cinematograful Modern face parte din clădirea care poartă numele de Centrul Cultural Bucovina, realizată prin extinderea vechiului imobil, din care a rămas doar faţada, printr-o investiţie de 15 milioane de lei, o parte din bani fiind obţinuţi de la Guvern, ca urmare a solicitărilor făcute de parlamentarii suceveni Sanda-Maria Ardeleanu şi Ioan Balan.