Comisarul-şef Doru Aicoboae este, de la începutul acestei săptămâni, unul dintre adjuncţii inspectorului-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, acesta fiind împuternicit pe acest post pe o perioadă de şase luni de zile, printr-o decizie a Inspectoratului General al Poliţiei Române. Ofiţerul în vârstă de 48 de ani, originar din Câmpulung Moldovenesc, este şef al Poliţiei municipiului Vatra Dornei din anul 2011.
Comisarul-şef Doru Aicoboae răspunde de coordonarea activităţilor IPJ Suceava pe linie rutieră şi de ordine publică. El a preluat practic postul pe care titular este comisarul-şef Ioan Crap, care însă este suspendat din funcţie pentru că este anchetat în cadrul unui dosar penal al DNA Suceava.
Celălalt adjunct al IPJ Suceava este Liviu Oniu, care ocupă şi el funcţia prin împuternicire, răspunzând de activitatea pe linie judiciară şi de criminalitate economică.
Cei doi sunt adjuncţii inspectorului-şef al IPJ Suceava, comisarul-şef Viorel Onea.
Comisarul-şef Doru Aicoboae lucrează în poliţie din 1990, activând la Poliţia Câmpulung Moldovenesc, la Serviciul Economic al IPJ şi, perioada cea mai îndelungată, la Poliţia municipiului Vatra Dornei. În cea mai mare parte a timpului acesta a activat în domeniul poliţiei judiciare, fiind şef al Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Vatra Dornei, în perioada 2008-2011, de unde a promovat, în 2011, concursul pentru postul de comandant al Poliţiei municipiului Vatra Dornei.
Comanda Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost preluată, prin fişa postului, de comisarul-şef Dumitru Palaghioi, din postura de adjunct al structurii de poliţie.