Inspectoratul Şcolar Suceava, Colegiul Naţional „Spiru Haret” Suceava şi Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava sunt bune de plată după ce nu au pus în aplicare o sentinţă a instanţelor de judecată, referitoare la acordarea sporului de ecran.
Uniunea Judeţeană a Sindicatelor „Pro-Educaţia” şi Sindicatul Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Suceava au obţinut în instanţa de judecată, respectiv la Curtea de Apel Suceava, sentinţe judecătoreşti favorabile membrilor de sindicat pe care-i reprezintă.
Sentinţele judecătoreşti obligau pârâtele Inspectoratul Şcolar Suceava, Colegiul „Spiru Haret” şi Colegiul „Alexandru Ioan Cuza” să achite membrilor de sindicat plata diferenţelor salariale neacordate, dar şi să reintroducă sporul de ecran în statele de plată a unor profesori suceveni.
Unităţile şcolare nu au aplicat sentinţa în totalitate, neintroducând sporul pentru condiţii de muncă deosebite. Pentru acest fapt cele două sindicate au început executarea silită prin executor judecătoresc şi, în cele din urmă, după ce dosarele de executare au trecut şi pe la Judecătoria Suceava, au obţinut, pe lângă executarea silită, şi obligarea pârâtelor la plata unor penalităţi pentru fiecare zi de întârziere în punerea în aplicare a sentinţelor judecătoreşti.
„În momentul în care vom avea cele două sentinţe vom face demersurile necesare împreună cu executorul judecătoresc pentru punerea în aplicare a sentinţelor judecătoreşti – reîncadrarea şi plata penalităţilor de către persoanele vinovate de neaplicarea unei sentinţe judecătoreşti”, a spus Traian Pădureţ.
Acesta a mai menţionat că cele două organizaţii sindicale din judeţ afiliate la Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, respectiv „Pro-Educaţia” Suceava, reprezentată de el, şi Sindicatul Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Suceava, reprezentat de Petru Vasile Gorea, duc mai departe lupta pentru aplicarea sentinţelor judecătoreşti privind reîncadrarea persoanelor care au beneficiat de plata sporului pentru condiţii de muncă deosebite.
(25 oct 2015, 09:57:35
Corect ar fi ca penalitatile sa le plateasca persoanele vinovate si nu institutiile bugetare pe care le conduc.