Săptămâna 12-18 octombrie a stat la Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava sub semnul campaniei de prevenire a traficului de persoane, campanie dusă în întreaga Europă, dat fiind faptul că acest flagel se extinde şi distruge vieţile multor tineri care cad victime traficanţilor.
Având sprijinul Asociaţiei eLiberare, în parteneriat cu ANITP (Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane), care s-a preocupat de această campanie trimiţând gratuit în şcoli pliante, ecusoane şi un film documentar extrem de impresionant despre victimele traficului de fiinţe umane, profesorii Colegiului Tehnic „Petru Muşat” au organizat numeroase activităţi menite să sensibilizeze şi să conştientizeze elevii de acest pericol. Obiectivele propuse au fost: clarificarea, în rândul adolescenţilor, a noţiunilor legate de trafic de persoane, creşterea numărului de adolescenţi conştienţi de riscurile la care se expun în momentul în care intră în contact cu persoane aparţinând reţelelor de traficanţi, creşterea numărului de adolescenţi capabili să acţioneze şi să reacţioneze în momentul în care ar fi puşi într-o situaţie specifică traficului de persoane.
Profesorii care au coordonat activităţile le-au prezentat elevilor semnificaţia zilei de 18 octombrie – Ziua Europeană Împotriva Traficului de Persoane şi rolul pe care poate să-l aibă oricare dintre noi în a preveni, a semnala măcar, orice formă a acestuia. Elevii au vizionat documentarul cu titlul ”Nefarious” - vânzătorul de suflete (Merchant of souls), au avut loc dezbateri în cadrul cărora tinerii au discutat despre traficul de persoane, despre numărul mare de victime, despre prejudecăţile cele mai des întâlnite în comerţul cu suflete, despre ce poate fi făcut pentru a opri acest flagel, despre abilităţile şi talentele lor pentru a lupta împotriva traficului de persoane. Elevii claselor a IX-a A şi a X-a A au realizat un panou ce cuprinde mesaje şi imagini referitoare la prevenirea traficului cu minori.
Activităţile au avut titluri sugestive
Activităţile propuse în săptămâna dedicată prevenirii traficului de persoane au avut un impact emoţional puternic în rândul elevilor.
Activităţile coordonate la nivelul şcolii de prof. Luminiţa Vatamaniuc au avut titluri sugestive şi au implicat un număr mare de elevi şi de profesori: „Dincolo de limita raţiunii... despre traficul de fiinţe umane” (prof. Luminiţa Corina Vatamaniuc), „Trafic, traficanţi, traficaţi...” (prof. Daniela Corina Leonte), ″Spune nu traficului de persoane″ (prof. Gabriela Vieriu, prof. Velusia Ursulean), „Atenţie! Pericol de trafic de fiinţe umane” (prof. Adriana Oltean, prof. Ofelia Ducec), "Zbor frânt - Traficul de minori are feţe ascunse" (prof. Mihaela Neacşu), „Ce înseamnă traficul de persoane?” (prof. Camelia Bolohan), „Şi eu pot fi traficat?” (prof. Corina Hrimiuc), „Pe îndelete... despre traficul de persoane!” (prof. Daniela Simion), „Traficul de persoane - o realitate dură” (prof. Cristina Cujbă).