Pentru a nu se confrunta cu problemele din iarna anterioară, când, din cauza încasărilor slabe de la populaţie, asigurarea căldurii în Suceava s-a făcut aproape întreaga iarnă sub spectrul opririi centralei pe biomasă, din cauza lipsei de masă lemnoasă, municipalitatea vrea să îşi ia măsuri de siguranţă.
Mai exact, intenţionează să acorde un avans de un milion de euro firmei Bioenergy Suceava, în contul subvenţiei care se plăteşte pentru căldura furnizată populaţiei, astfel încât să se facă din timp aprovizionarea cu biomasa necesară funcţionării centralei în lunile de iarnă cele mai dificile.
„Îmi doresc să ajungă la Bioenergy cam un milion de euro, din care jumătate din bani să fie asiguraţi de primărie, de la bugetul local, iar jumătate de la Guvern, căruia mă voi adresa în acest sens. La asociaţiile de proprietari sunt restanţe foarte mari la plată, trebuie să ne ajute şi Guvernul să putem asigura căldura şi apa caldă, fără probleme, în această iarnă”, a spus Lungu, care intenţionează să meargă la Bucureşti săptămâna viitoare, pentru a rezolva această problemă.
„Avem prevăzute deja sume la bugetul local pentru a achita aceste sume în avans, pentru achiziţia de masă lemnoasă. Banii vor merge direct la producător, conform prevederilor legale”, a adăugat edilul sucevean, care speră ca odată cu desemnarea noului operator de termoficare, Thermonet, să nu mai existe aceleaşi probleme ca în perioada când activitatea a fost prestată de Termica.
(15 oct 2015, 13:26:23