Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au finalizat ancheta în cazul tăierilor ilegale a mii de arbori de pe o suprafaţă de pădure din satul Huşi, comuna Preuteşti, deţinută de localnicul Ştefan-Ciprian Cihoski, care a fost unicul moştenitor, în calitate de fiu vitreg, al Wandei Cihoski, reprezentanta familiei de boieri cu acelaşi nume, care a deţinut mari suprafeţe de pădure pe raza judeţelor Suceava şi Iaşi.
Printre cei trimişi în judecată se află proprietarul pădurii, dar şi numeroşi silvicultori, în frunte cu şeful Ocolului Silvic Fălticeni de la data comiterii faptelor.
Tăieri ilegale timp de cinci ani şi prejudiciu de peste 400.000 de lei
Ancheta din acest caz a început încă de anul trecut, iar în februarie 2015 peste 50 de poliţişti au fost angrenaţi în efectuarea a 12 percheziţii, la domiciliile unor persoane, la Ocolul Silvic Fălticeni, la cantoane din subordine şi la sediul Primăriei comunei Preuteşti, unde Ştefan-Ciprian Cihoski avea calitatea de consilier al primarului. Faptele vizează tăieri ilegale din perioada 2009-2014. În această perioadă pădurea lui Cihoski s-a aflat în administrarea Ocolului Silvic Fălticeni.
„Tăierile s-au făcut din pădurea mea, proprietatea mea, cei care au tăiat ilegal lemnul trebuie să plătească, nu eu... nu sunt obligat să ştiu toate amănuntele referitoare la cum se exploatează lemn, eu am acţionat în baza unui contract de prestări servicii, iar dumnealor, cei de la Ocolul Silvic, trebuiau să mă înveţe cum să acţionez legal”, declara Ştefan-Ciprian Cihoski în timp ce era ridicat pentru audieri. Anchetatorii au fost însă de cu totul altă părere, având date că marea majoritate a banilor din exploatările ilegale ajungeau la proprietar. De altfel, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au instituit pe parcursul anchetei măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor imobile aflate în proprietatea lui Ştefan-Ciprian Cihoski.
Procurorii au calculat, în luna martie a acestui an, un prejudiciu de peste 400.000 de lei.
În acest dosar s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „tăiere fără drept de arbori”, ,,fals intelectual”, ,,uz de fals”, ,,fals în înscrisuri sub semnătură privată” şi ,,abuz în serviciu”.
Un detaliu important de precizat este că primele nereguli privind tăierile ilegale de pădure de pe proprietatea lui Cihoski au fost sesizate încă din 2012, chiar de un angajat al Ocolului Silvic Fălticeni.
Lista inculpaţilor trimişi în judecată
Pe lista celor trimişi în judecată se regăsesc Ştefan-Ciprian Cihoski, Constantin Barna Nistor – şef al Ocolului Silvic Fălticeni la data comiterii faptelor, actualmente suspendat din funcţie, pe un post de execuţie la acelaşi ocol, inginerii silvici Cezar Ungureanu şi Cezar Pavăl, tehnicianul silvic Lucian Pîslaru, pădurarii Constantin Neculaevici şi Petru Marişca, Mihail Dorin Roşca, Mioara Ioana Miron-Pescariu, Remus Lazăr şi Gheorghe Blanariu. Există şi un inculpat care nu a fost trimis în judecată pentru că şi-a recunoscut fapta şi a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei. Rămâne de văzut, pe parcursul procesului, cum va fi împărţită vina în acest caz.
În această fază a anchetei, inculpaţii se bucură încă de prezumţia de nevinovăţie.
(16 oct 2015, 06:41:28