Un bărbat din comuna Şcheia, tehnician silvic în cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) Suceava, a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 2 luni de închisoare pentru că a provocat un accident mortal, dar mai ales pentru că ulterior a părăsit locul faptei. Liviu Bazarcă, în vârstă de 35 de ani, a fost judecat pentru infracţiunile de „ucidere din culpă” şi „părăsirea locului accidentului”, sentinţa de condamnare fiind aplicată de Judecătoria Vatra Dornei. Decizia a fost contestată deja cu apel de inculpat, o sentinţă finală urmând a fi luată de Curtea de Apel Suceava.
Accidentul s-a petrecut pe 24 aprilie 2013, în jurul orei 23.00, pe DJ 174, în comuna Şaru Dornei. În acea noapte, un bărbat în vârstă de 70 de ani, din Şaru Dornei, a fost găsit mort într-un şanţ de la marginea drumului, leziunile de pe corp indicând clar că a fost lovit de o maşină. Cu ajutorul unor camere de vederi instalate într-o intersecţie din zona în care a avut loc accidentul, poliţiştii au verificat zeci de autoturisme, ajungând la concluzia că autoturismul implicat în accident este unul de teren, marca Nissan.
Înainte de a fi găsit de poliţişti, la mai bine de 48 de ore de la accident, Liviu Bazarcă s-a prezentat de bunăvoie la poliţie, unde, în primă fază, a declarat că a fost convins că a lovit o căprioară sau un câine, nicidecum un om. Şoferul a declarat chiar că a oprit şi a coborât din autoturism şi, nevăzând nici o persoană în zona unde a auzit lovitura, a urcat din nou la volan şi a plecat mai departe.
Cert este că inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei pentru cele două infracţiuni amintite, procesul începând la Judecătoria Vatra Dornei în martie 2015.
Judecătorii au decis ca Liviu Bazarcă să fie condamnat la 10 luni de închisoare pentru „ucidere din culpă” şi la 1 an şi 2 luni de închisoare pentru infracţiunea de părăsire a locului accidentului. Pedepsele au fost cumulate, inculpatul rămânând cu executarea pedepsei mai grele, de 1 an şi 2 luni de închisoare.
Judecătorii dorneni au mai decis ca latura civilă a procesului, în care urmaşii decedatului solicită despăgubiri, să fie disjunsă într-un alt dosar.