Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a anunţat trimiterea în judecată a doi suceveni, pentru infracţiunea de contrabandă, faptele fiind comise tocmai în 2013. Într-un prim caz, procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Ştefan Fănică Motrescu, care a fost prins la volanul unei maşini cu care transporta ţigări, în ziua de 6 decembrie 2013. În acea zi, un echipaj de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Brodina, care acţiona pe DJ 209G, pe raza satului Sadău, comuna Brodina, a oprit în trafic, pentru control, un autoturism Audi A6, la volan fiind identificat Ştefan Fănică Motrescu, domiciliat în satul Nisipitu, comuna Ulma.
În maşină au fost găsite 17 colete de ţigări, după inventariere rezultând o cantitate totală de 8.500 de pachete de ţigări de provenienţă Ucraina şi Belarus.
Prejudiciul stabilit în acest caz se ridică la suma de 87.945 de lei.
„Fapta comisă de inculpat, de a colecta, deţine şi transporta cantitatea de 8.500 de pachete ţigarete, cunoscând că provine din contrabandă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă”, au arătat procurorii.
În al doilea dosar finalizat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava l-a trimis în judecată pe Marcel Vasile Franiuc, din Dorneşti, care, pe 18 iunie 2013, a fost oprit în trafic pe DJ 209G, la Brodina, întrucât existau date că autoturismul Opel Zafira cu care se deplasează, înmatriculat în Bulgaria, este special modificat pentru a transporta ţigări de contrabandă.
În urma controlului amănunţit al maşinii poliţiştii de frontieră au constatat că partea din faţă a habitaclului, bordul şi portbagajul erau special amenajate, cu spaţii disimulate, unde erau ascunse ţigări. Poliţiştii de frontieră care s-au ocupat de caz au identificat 1.998 de pachete de ţigări, cu timbru fiscal eliberat de autorităţile ucrainene, prejudiciul calculat fiind de puţin peste 20.000 de lei.