La Fălticenise desfăşoară, în perioada 9-11 octombrie, ediţia a III-a a Concursului Interjudeţean de orientare sportiv-turistică dotat cu Cupa “Dumbrava Minunată”. Concursul are un caracter aplicativ, de orientare cu ajutorul busolei şi al hărţilor. Mişcarea în cadrul natural şi cunoaşterea acestui colţ de ţară în spirit ecologist şi sportiv se numără printre obiectivele concursului.
Concursul are programate două etape, una într-o pădure din zona Fălticeni şi una în interiorul municipiului Fălticeni. Conform prof. dr. Marcel Porof, directorul Clubului Copiilor Fălticeni, organizatorul competiţiei, şi-au anunţat participarea peste 70 de elevi şi profesori din toată ţara.
O săptămână mai târziu, în perioada 16-18 octombrie, tot la Fălticeni se va desfăşura Concursul Interjudeţean de educaţie ecologică “O lume mai curată, o lume mai bună”. Acest concurs are ca punct de pornire Proiectul “O lume mai curată, o lume mai bună”, iniţiat de prof. dr. Marcel Porof, prin care elevii şi profesorii au ecologizat zone din oraş. Din anul şcolar 2010-2011, când a ajuns la a IV-a ediţie, această competiţie a fost inclusă de Ministerul Educaţiei în calendarul activităţilor extracurriculare. În acest an, ediţia a VIII-a a Concursului Interjudeţean de educaţie ecologică “O lume mai curată, o lume mai bună” va reuni la Fălticeni 50 de profesori şi elevi din toată ţară. Competiţia este inclusă în Calendarul Activităţilor Educative Extraşcolare Regionale şi Interjudeţene pentru anul 2015, la pagina 49/poziţia 1283.