Un incubator de transport şi o lampă de fototerapie, în valoare de 14.000 de euro, vor ajunge vineri, 9 octombrie, la Spitalul Municipal de Urgenţă Câmpulung Moldovenesc. În perioada 2012-2014, Organizaţia Salvaţi Copiii a reuşit să doteze 54 de maternităţi şi secţii de nou-născuţi din România prin campaniile de strângere de fonduri „Bun venit pe lume” şi ”Un gest pentru o viaţă”.
Preşedinta Salvaţi Copiii - Filiala Suceava, Camelia Iordache, a declarat că vineri, la ora 11:00, la Primăria Câmpulung Moldovenesc va avea loc o conferinţă, “după care participanţii se vor deplasa la Spitalul Municipal de Urgenţă Câmpulung Moldovenesc, undereprezentanţii Salvaţi Copiii vor înmâna spitalului un incubator de transport şi o lampă de fototerapie, pentru dotarea secţiei de neonatologie, obiecte în valoare de 14.000 de euro”.
„Pentru a marca evenimentul şi pentru a le mulţumi tuturor celor care au sprijinit campania, Cernica Tandin Nicolae va alerga în dimineaţa zilei de 9 octombrie de la Suceava la Câmpulung Moldovenesc. Reamintim faptul că anul trecut campania <Un gest pentru o viaţă> a început cu alergarea între Vatra Dornei – Suceava, când Cernica Tandin Nicolae a parcurs 110 km, unind astfel cele două spitale care primiseră echipamentele în cadrul campaniei <Bun venit pe lume>”, a mai completat Camelia Iordache.
Datorită generozităţii contribuabililor prin campania 2%, dar şi a companiilor şi a persoanelor fizice, în acest an reprezentanţii Salvaţi Copiii vor investi 300.000 de euro în dotarea a 21 de secţii de nou-născuţi din: Piteşti, Braşov, Reşiţa, Caransebeş, Constanţa, Craiova, Hunedoara, Petroşani, Iaşi, Târgu Mureş, Vaslui, Cluj-Napoca, Roman, Sibiu, Câmpulung Moldovenesc, Arad, Buzău, două maternităţi din Bucureşti, două maternităţi în Timişoara, şi dezvoltarea de programe de educaţie şi suport pentru 5.000 de beneficiari din comunităţi defavorizate.