Un tânăr în vârstă de 34 de ani din municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru un viol comis asupra unei minore în vârstă de 16 ani. Fapta s-a petrecut la începutul lunii iunie a acestui an, în internatul Şcolii Speciale din Câmpulung Moldovenesc. Inculpatul este recidivist, având la activ condamnări pentru mai multe infracţiuni cu violenţă (tâlhării) şi furturi, fiind eliberat din penitenciar ultima oară în ianuarie 2014.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc au anunţat trimiterea în judecată a inculpatului Ionel Marius Obreja pentru comiterea infracţiunilor de ”viol” şi „violarea sediului profesional”, legată de pătrunderea prin efracţie în spaţiul unităţii şcolare.
Din anchetă rezultă că, în dimineaţa zilei de 8 iunie, în jurul orei 3,00, acesta a pătruns, prin forţarea unei uşi şi spargerea unui geam, în sediul Internatului Şcolii Profesionale Speciale Câmpulung Moldovenesc, unde, într-o cameră, la etajul II, a dat peste o fată de 16 ani, care era singură în încăpere. Pentru minoră au urmat două ore de coşmar. Victima a fost ameninţată cu un cuţit şi obligată să întreţină relaţii sexuale normale şi orale cu agresorul. Acesta a siluit-o pe minoră aproape două ore, plecând din internat în jurul orei 5.00. Interesant este că într-o cameră alăturată se aflau alte trei fete, însă acestea au declarat că nu au auzit nimic. De altfel, victima a mărturisit că nu s-a putut împotrivi din cauza terorii la care a fost supusă, cu cuţitul la gât.
În internat se afla şi pedagoga de serviciu, însă nici aceasta nu a auzit nimic, fiind sesizată despre ceea ce s-a întâmplat chiar de eleva violată, imediat după ce agresorul a fugit din clădirea internatului.
Autorul faptei a fugit de la domiciliu imediat după viol şi a fost dat în urmărire, fiind prins însă ulterior şi arestat preventiv.