Ion Cozmei - „Tâlcuitorul de Semne”

 La Marea Despărţire

Exact în urmă cu un an, într-un octombrie de aur, în casa bătrânească din Călineştii copilăriei şi ai părinţilor săi şi ai străbunilor Eminescului, într-o încăpere modestă, dar strălucind de curăţenie şi sub privirile blânde ale unei fiinţe desprinse din icoane - mama - Ion Cozmei citea şi apoi scria, cu caligrafia-i inconfundabilă, prefaţa la volumul meu de poezii „În custodia timpului real”. Mai apoi, în ianuarie al acestui an, am lansat împreună volumele noastre la şcoala care ne-a fost atât de dragă amândurora - Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava, eveniment relatat cu generozitate de jurnalistul Tiberiu Cosovan în Monitorul de Suceava, relatare însoţită de o fotografie, nepreţuită pentru mine, fotografie care ne înfăţişează împreună. Doi prieteni. Prieteni de o viaţă. Două destine apropiate. Cine şi-ar fi imaginat atunci că Marea Despărţire va veni atât de repede. Că atât de devreme şi atât de pe neaşteptate…

Iar dacă el, Ion, îmi semna prefaţa unei cărţi, eu, atât de devreme şi atât de pe neaşteptate, eu îi semnez Postfaţa Unei Vieţi. O fac cu durere nespusă şi cu ochii în lacrimi.

Pentru că Ion Cozmei a fost un suflet mare, încremenit în puritatea celei mai frumoase adolescenţe, un Prieten devotat şi un Poet cu har. Îşi iubea mai presus de toate băiatul, pe Victor, soţia Tania şi pe cel pe care îl considera ca descinzând din neamul său - pe Eminescu. În cartea despre Poeţii Bucovinei, la care lucrez de o bună bucată de viaţă, Ion avea şi are un loc de cinste. N-am apucat să i-o spun, dar cred că el ştia asta. I-o spun acum, la Marea Despărţire.

Adio, Drag Prieten!

Octavian Nestor