Liceele din judeţ pregătesc intens ultimele detalii legate de balurile bobocilor, cele mai multe dintre petrecerile organizate în cinstea elevilor de clasa a IX-a urmând să aibă loc în această lună. Balurile din această toamnă vor fi transmise live pe www.monitorulsv.ro.
Colegiul Național "Petru Rareș" Suceava sparge gheaţa şi organizează primul spectacol din această toamnă, în data de 9 octombrie, începând cu ora 18:00, pe scena Casei de Cultură.
Zece perechi de elevi ai liceului au intrat în cursa pentru titlurile de Miss şi Mister Boboc. Seara se va încheia cu un recital al trupei Viţa de Vie.
Pe 16 octombrie este programat balul Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, unde pe scenă va urca trupa Taxi. Spectatorii sunt invitaţi pe tărâmul viselor, călătorie în care vor fi însoţiţi de cele mai frumoase bobociţe.
„Pe 16 octombrie, Tărâmul Viselor își deschide porțile pentru tine. Pentru voi, pentru noi toți. Începând cu ora 18:00, Casa de Cultură a Sindicatelor va fi portalul către o lume a imaginației. Te așteptăm, om curios și curajos. De ce curajos? Ei bine, trebuie să știi că nici măcar o lume a viselor nu e lipsită de primejdii”, anunţă organizatorii ştefanişti.
La balul Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, din data de 15 octombrie, „soldații își vor demonstra abilitățile în lupta pentru titlul de comandant”, anunţă organizatorii. Tema spectacolului este „The Army - The ultimate mission”, iar invitatul special al serii este solista Lidia Buble.
Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava îşi va prezenta noua generaţie de boboci pe data de 23 octombrie, pe muzica lui Guess Who, iar pe 29 octombrie este programat balul Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, artistul care va încheia spectacolul fiind What's Up.