Pământul de pe şase străzi din municipiul Suceava urmează să fie înlocuit cu covor asfaltic, imediat ce se va debloca accesarea de fonduri europene pe Programul Operaţional Regional.
„Deşi am depus eforturi mari în Suceava, mai sunt aspecte care lasă de dorit pe partea de infrastructură rutieră. Mai sunt străzi de pământ în Suceava, este o realitate. Şi eu, ca primar, mi-aş dori ca această realitate să dispară, dar nu e după cum vrea primarul, ci după posibilităţile financiare”, a spus şeful municipalităţii sucevene, Ion Lungu.
Acesta a întocmit o listă cu şase străzi de pământ, prinse în strategia de modernizare care va fi pusă în aplicare de îndată ce se obţin fondurile necesare.
Străzile de pământ care sunt prinse în strategia de modernizare: Dobrilă Eugen şi Lev Tolstoi, din Burdujeni Sat, Constantin Moraru, Micşunelelor, Stadionului şi 28 noiembrie, din Iţcani.
„La aceste străzi s-a făcut licitaţie, se lucrează la expertiza tehnică de modernizare şi pregătim proiectele pentru atragerea de fonduri europene. Dacă am putea face ca şi data trecută, când am obţinut fonduri pentru asfaltarea a trei străzi din Iţcani şi trei din Burdujeni Sat, ar fi foarte bine”, a explicat edilul sucevean.
Lista a fost întocmită în baza solicitărilor venite din partea sucevenilor care locuiesc pe străzile respective şi care cer să beneficieze de condiţii mai bune de trai.
„Vin oamenii nemulţumiţi, au dreptate, suntem un oraş mare şi avem încă străzi de pământ. Nu am spus niciodată că voi face un oraş la cheie, dorinţele noastre trebuie legate întotdeauna şi de posibilităţile financiare. Toată nădejdea mea se îndreaptă către fondurile europene, aşteptăm să se lanseze aceste ghiduri, să vedem despre ce este vorba, să ne facem strategia şi să ne pregătim să accesăm cât mai multe fonduri”, a adăugat primarul Sucevei. Conform acestuia, doar 2-3% din străzile Sucevei sunt încă străzi de pământ.
( 1 oct 2015, 19:43:39