Cristi Minculescu şi Iris sunt “Din nou împreună”, trupa Iris revenind pe scenă în formula ce a câştigat inimile a milioane de fani, pentru a cânta în 14 oraşe din ţară, printre care şi Suceava.
Luni, în cadrul unei conferinţe de presă, legendara trupă Iris şi-a invitat fanii să cânte alături de ea într-un concert de excepţie, care face parte din turneul naţional “Din nou împreună”. Turneul are loc în perioada 18 septembrie – 15 octombrie şi e o celebrare a faptului că trupa revine în faţa publicului în formula care a consacrat-o.
Înainte de spectacol, membrii formaţiei rock au venit la sediul dealerului local Skoda, Adria SRL, pentru a le vorbi sucevenilor despre Skoda Superb, nava amiral a brandului Skoda, dar şi pentru a povesti despre planurile în materie de muzică ale trupei. Muzicienii au avut la dispoziţie, pe durata turneului, trei autoturisme din gama Superb.
„Skoda România susţine turneul naţional al trupei, Skoda Superb fiind maşina oficială a turneului <Din nou împreună>. Skoda Superb este pregătită pentru întâlnirea cu publicul din România şi îşi face o intrare în scenă aparte, alături de Cristi Minculescu şi legendara formaţie Iris. Vom face împreună cu noul Superb o călătorie cu stil, o călătorie la bordul unei maşini elegante, cu un design emoţional”, transmit reprezentanţii Skoda.
În cadrul conferinţei de ieri, membrii trupei au mărturisit că spectacolul de la Suceava va avea o durată de peste două ore, fanii urmând să audă piese de referinţă ale formaţiei, unele dintre ele interpretate într-o manieră diferită.
Referitor la lansarea unui nou album, Cristi Minculescu a declarat că nu face parte din planurile formaţiei, urmând să pună accent pe calitate şi nu pe cantitate.
Pe durata şederii la Suceava, trupa a vizitat mănăstirea Voroneţ, cât despre municipiul reşedinţă de judeţ au subliniat că l-au găsit „schimbat şi mult mai curat”.
„Suntem foarte bucuroşi să revenim aici după atâta timp, întotdeauna ne-am simţit ca acasă, publicul din Bucovina este foarte cald, aici se mănâncă foarte bine, lumea este foarte veselă, poţi să vorbeşti deschis cu orice om de pe stradă, e un entuziasm general. Ne place foarte mult”, a transmis trupa.