Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Mai mulţi poliţişti de frontieră încarceraţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă de la Iaşi, după ce au primit condamnări de câte 5 ani de închisoare în dosarul numit generic „lotul Siret”, au înaintat o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în care reclamă un şir întreg de abuzuri la care au fost supuşi atât în perioada anchetei, cât şi în timpul procesului.
Una dintre acuzaţii este aceea că în dimineața zilei de 3 februarie 2011, în urma percheziţiilor care au avut loc la domiciliile proprii, dar şi la sediul Punctului de Trecere a Frontierei Siret, suspecţii de la acea vreme au fost urcaţi în autobuze şi duşi la audieri la Bucureşti, la sediul structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
„Nu li s-a permis să ia legătura cu avocaţii şi nici să-şi ia un minim de bagaj cu strictul necesar pentru igiena personală. Pe parcursul deplasării, care a durat circa 8 ore, deoarece distanţa Rădăuţi - Bucureşti este de circa 500 de km, inculpaţilor nu li s-a asigurat hrană sau apă. Tot în acelaşi timp, posturile naţionale de televiziune, precum şi ediţiile on-line ale unor publicaţii româneşti prezentau live traseul pe care inculpaţii urmau să-l parcurgă şi, totodată, erau prezentate în mod public ca fiind persoane acuzate de fapte grave de corupţie, asta în timp ce inculpaţilor nu le-a fost adusă la cunoştinţă vreo învinuire oficială de către procurorii DNA. Ulterior, după circa 15 ore din momentul plecării de la Rădăuţi, inculpaţilor le-au fost aduse la cunoştinţă învinuirile şi au primit ordonanţe de reţinere, încălcându-li-se dreptul la apărare întrucât nu li s-a acordat un termen rezonabil pentru a-şi pregăti apărarea”, se arată în plângerea transmisă către CEDO.
„Supraaglomerare, condiţii sanitare precare, lipsa ventilaţiei, căldură excesivă, acces minim la lumina zilei”
Marius Rădăcină, unul dintre avocaţii care-i reprezintă pe o parte dintre poliţiştii de frontieră şi vameşii care au ales să-şi caute dreptate la instanţele europene, este de părere că există toate motivele pentru ca statul român să se aleagă cu o condamnare. În afara motivelor expuse deja, în reclamaţia trimisă la CEDO se mai vorbeşte şi despre condiţiile inacceptabile din perioada arestului preventiv.
„Am fost încarceraţi în diferite centre de detenţie din Bucureşti, deci la 500 de km de domiciliu şi familii, în condiţii de supraaglomerare, condiţii sanitare precare, lipsa ventilaţiei, căldură excesivă, acces minim la lumina zilei, fiind supuşi astfel unui tratament inuman şi degradant, fiind lipsiţi de dreptul de a ne vedea familia sau copiii, în primul rând din cauza distanţei mari”, se menţionează în plângerea trimisă la CEDO.
Aceste condiţii s-au repetat şi ulterior, când inculpaţii au fost transferaţi de la Bucureşti în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava şi în Penitenciarul Botoşani pentru a lua parte la procesul care a demarat la Curtea de Apel Suceava în aprilie 2011.
„Instanţele interne nu au fost independente şi imparţiale”
Un alt punct pe care persoanele condamnate în acest dosar îl reclamă este legat de procesul efectiv şi în care consideră că s-a lucrat cu măsuri diferite în cele două faze ale sale, respectiv la Curtea de Apel Suceava şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Mai exact, magistraţii de la Curtea de Apel Suceava au decis, în urma administrării probelor din dosar, inclusiv audierea martorilor, că nu sunt elemente pentru ca inculpaţii să fie condamnaţi pentru comiterea infracţiunii de aderare, sprijinire sau constituite a unui grup organizat, iar în consecinţă a dispus achitarea acestora.
În schimb, instanţa supremă a luat o decizie radical opusă, aplicând 48 de condamnări a câte 5 ani de închisoare cu executare şi alte 14 condamnări a câte 2 ani cu suspendare pentru poliţiştii de frontieră, în timp ce pedepsele pentru vameşi au fost mai blânde.
„În calea de atac nu a survenit nici o schimbare astfel încât soluţia instanţei de fond să fie modificată. Mai mult, prin acţiunea provocatoare a celor doi agenţi sub acoperire, acţiuni care au depăşit nivelul pasiv al unei activităţi infracţionale, a fost încălcat dreptul inculpaţilor la un proces echitabil. Refuzul instanţelor de a aplica proba audierii <mituitorilor> încalcă, de asemenea, dreptul inculpaţilor la un proces echitabil. Atât procedurile cât şi rezultatul au fost injuste, instanţele interne nu au fost independente şi imparţiale, nu au reuşit să aprecieze faptele corect şi să interpreteze în mod corect legislaţia internă”, mai apreciază poliţiştii de frontieră şi vameşii care au lucrat în PTF Siret şi care acum aşteaptă un verdict favorabil de la instanţele europene.
Reclamă că au plătit prejudiciul calculat, dar sumele de bani în plus ridicate la percheziţii nu le-au fost restituite
O altă problemă ridicată este cea a bunurilor ridicate de anchetatori cu ocazia percheziţiilor din februarie 2011, în special în ceea ce priveşte sumele de bani găsite la domiciliile inculpaţilor şi în conturile personale ale acestora.
„Având în vedere modalitatea arbitrară prin care au fost stabilite sumele de confiscat de la inculpaţi, s-au instituit şi menţinut măsuri asigurătorii abuzive, respectiv sechestre şi popriri, care afectează grav dreptul de proprietate al inculpaţilor. Totodată, nu s-au operat restituiri sau compensări pentru sumele care au fost ridicate de la percheziţii şi chiar s-au menţinut măsuri asigurătorii la cei care au achitat sumele impuse”, se mai arată în plângerea trimisă la CEDO.
Motivarea condamnării poliţiştilor de frontieră şi vameşilor le-a luat aproape jumătate de an judecătorilor de la ÎCCJ
Chiar dacă decizia de condamnare a poliţiştilor de frontieră şi a vameşilor care lucrau în PTF Siret s-a dat încă din luna martie, motivarea sentinţei s-a dovedit o adevărată piatră de moară pentru judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). 6 luni fără 4 zile a durat până când cele 310 pagini ale motivării au fost transmise către persoanele condamnate, motivare fără de care nu se putea depune documentat plângerea către CEDO.
Cel mai important punct din această motivare a fost condamnarea pentru infracţiunea de aderare, sprijinire sau constituire de grup organizat, în condiţiile în care Curtea de Apel Suceava a dat achitare.
„Este adevărat că nu avem o constituire clasică a unui grup infracţional organizat, dar acest lucru nu înseamnă că această constituire nu există, dacă s-ar fi folosit structura organizatorică a unei instituţii a statului. Chiar se poate spune că structura organizatorică a statului a uşurat această constituire a grupului infracţional, practic nefiind necesară o reorganizare a grupului, în sensul că liderii prestabiliţi erau chiar persoanele care ocupau funcţii de conducere şi implicit grade mai mari în cadrul ierarhiei de serviciu a punctului de trecere a frontierei. Este de domeniul evidenţei că exista un coordonator al întregii activităţi infracţionale, în persoana inculpatului Anea Aurel, acesta avea în subordine şefii de grupe, cu atribuţii clare, iar în final veneau executanţii numiţi extrem de plastic <negrii pe plantaţii> de către acelaşi inculpat. De asemenea, s-a constatat că era extrem de bine organizată activitatea de împărţire a beneficiilor, în sensul că poliţiştii de la tonetele de verificare a documentelor primeau, ca urmare a redistribuirii, cote mai mari din sumele strânse, decât cei de la controlul mijloacelor de transport, de la dispecerat ori de la P1 şi P2. În situaţia în care aceşti executanţi nu îndeplineau <norma> stabilită pentru o zi de muncă erau mutaţi de şefi în locuri de muncă mai grele”, şi-au motivat judecătorii instanţei supreme decizia de condamnare pentru infracţiunea de aderare, sprijinire sau constituire de grup organizat.
Avocat: „Sunt toate premisele să câştigăm procesul împotriva statului român”
Marius Rădăcină, unul dintre avocaţii care-i reprezintă pe o serie dintre condamnaţii din „lotul Siret”, este ferm convins că motivele de încălcare a drepturilor la un proces echitabil şi a condiţiilor de detenţie, invocate în plângerea trimisă la CEDO, sunt suficient de solide pentru a atrage sancţiuni împotriva statului român. „Este evident că aceste persoane nu au avut posibilitatea să se apere în mod corespunzător, au fost linşate mediatic înainte de a li se aduce la cunoştinţă acuzaţiile, fără a mai vorbi de condiţiile de care au avut parte în timpul arestului preventiv. Toate capetele invocate în plângere sunt documentate şi de aceea cred că sunt toate premisele să câştigăm procesul împotriva statului român”, a arătat avocatul Marius Rădăcină.
Condamnări de 240 de ani în acest dosar
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat soluţii de condamnare pentru toate cele 66 de persoane trimise în judecată de DNA în dosarul „lotul Siret”.
În total, au primit condamnări cu executare 48 de poliţişti de frontieră, în frunte cu comisarul-şef Aurel Anea. Toţi au primit câte 5 ani cu executare, ceea ce înseamnă un total de 240 de ani de privare de libertate. Alţi 14 poliţişti de frontieră au primit condamnări de câte 2 ani de închisoare, dar cu suspendare. În cazul celor patru lucrători vamali trimişi în judecată pedepsele au rămas cele de la Suceava, câte 5 luni cu suspendare. Toţi cei 48 de poliţişti de frontieră condamnaţi la închisoare se află în acest moment după gratii, fie în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi, fie la Penitenciarul Botoşani.
