Un tânăr din comuna Adâncata a fost condamnat ieri la 5 ani şi 7 luni de închisoare după ce şi-a sechestrat fosta concubină, care-l părăsise. Pentru fapta în sine comisă în prima parte a acestui an, Vasile Marin, de 25 de ani, a primit o pedeapsă de 3 ani şi 7 luni, la care s-a mai adăugat o pedeapsă de 2 ani dintr-o condamnare mai veche, dar care era cu suspendare.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, Vasile Marin a intrat fără drept în casa fostei sale concubine, o tânără în vârstă de 20 de ani, cerându-i să se întoarcă la el acasă.
Cum tânăra nu a fost de acord, Vasile Marin, susţin anchetatorii, a început să o ameninţe cu moartea, a lovit-o şi a scos un cuţit, obligând-o practic pe victimă să-i ia şi pe cei doi copii ai lor, în vârstă de zece luni, respectiv doi ani şi jumătate, şi să meargă cu el, în satul Feteşti, comuna Adâncata, unde agresorul are domiciliul.
Abia a doua zi, poliţia oraşului Salcea a fost sesizată de o rudă a tinerei luate cu forţa de acasă în miez de noapte.
Vasile Marin s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu, loviri sau alte violențe și lipsire de libertate, fiind reţinut preventiv pentru o perioadă de 24 de ore.