Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Vicovu de Sus, s-a ales cu dosar penal pentru comiterea mai multor infracţiuni după ce a provocat un accident rutier, a părăsit locul faptei, iar când a revenit a refuzat să-i fie verificată alcoolemia. Mai mult poliţiştii susţin că acesta a devenit agresiv. Accidentul s-a petrecut joi, în jurul orei 7.50, pe strada Ştefan cel Mare din oraşul Vicovu de Sus.
Din ancheta preliminară a poliţiştilor rutieri rezultă că şoferul de 28 de ani, Iosif M., din Vicovu de Sus, aflat la volanul unui BMW, s-a angajat în depăşirea unui autoturism VW condus în faţa sa de Vasile Ursaciuc, în vârstă de 38 de ani, din Straja, care efectua deja o manevră de viraj la stânga. Cele două maşini s-au acroşat, iar BMW-ul a ieşit în afara drumului şi s-a lovit de un cap de podeţ.
În urma impactului, un bărbat în vârstă de 43 de ani, Anghel O., pasager în BMW, a fost rănit grav, precizează Poliţia.
După producerea accidentului, arată poliţia, tânărul de 28 de ani a plecat de la fața locului, deplasându-se la o societate aflată la o distanţă de aproximativ 400-450 metri, și a revenit după aproximativ 20 de minute.
„În prezenţa martorilor, conducătorul auto de 28 de ani a refuzat să fie testat cu aparatul alcooltest şi, din cauza faptului că a devenit agresiv, s-a procedat la încătuşarea sa, fiind condus la spital, unde s-a sustras de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi a refuzat orice colaborare cu poliţiştii şi cu personalul medical”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.