Înfiinţarea Teatrului Municipal "Matei Vişniec" Suceava se decide astăzi, în şedinţa ordinară a Consiliului Local Suceava, în subordinea căruia va şi funcţiona această instituţie culturală.
„Îi mulţumesc maestrului pentru acordul dat şi pentru sugestiile transmise, de care vom ţine cont”, a spus iniţiatorul proiectului de hotărâre, Ion Lungu, care a propus ca teatrul să poarte numele cunoscutului dramaturg sucevean.
Şeful municipalităţii sucevene a spus că în scurt timp după discutarea proiectului în Consiliul Local, dacă va fi aprobat, va da o decizie prin care să desemneze un director interimar.
„Conform legii privind finanţarea instituţiilor publice de cultură, pentru început, primarul va desemna un director interimar, care să se ocupe de funcţionarea teatrului până la organizarea concursului pentru postul de manager al instituţiei. La scurt timp după ce avem aprobarea consilierilor locali - mă îndoiesc că nu va vota cineva înfiinţarea unui teatru la Suceava - voi numi un director interimar, care să pregătească organigrama de funcţionare, strategia şi o viziune de lucru, astfel încât de la 1 ianuarie să putem aloca fonduri de la buget pentru noua instituţie de cultură şi să avem teatru la Suceava”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Noua instituţie culturală, care va fi finanţată de la bugetul local, dar şi din încasările proprii, va beneficia de sprijinul municipalităţii şi sub alte forme, precum locuinţe de serviciu pentru actori.
„Avem şansa de a înfiinţa un teatru de prestigiu la Suceava, poate chiar o şcoală de teatru, consider că trebuie să le acordăm actorilor o serie de facilităţi, precum locuinţe, să atragem oamenii aici şi să avem în sfârşit un teatru profesionist”, a adăugat edilul sucevean.
Sediul Teatrului Municipal "Matei Vişniec” va fi în clădirea Centrului Cultural Bucovina, care urmează să fie dat în folosinţă în octombrie.
(24 sep 2015, 12:45:32