Lucrările de modernizare a Aeroportului "Ştefan cel Mare” Suceava se apropie de final. Directorul aeroportului, Ioan Măriuţa, a anunţat ieri că ultima investiţie finalizată din cadrul proiectului de modernizare este turnul de control, acesta urmând să fie predat către Romatsa pentru montarea echipamentelor. Ioan Măriuţa a apreciat că noul turn de control al Aeroportului "Ştefan cel Mare" Suceava va fi cel mai modern din România. „La sfârşitul acestei luni îl vom preda colegilor de la Romatsa pentru montarea echipamentelor. Potrivit proiectului, în sarcina noastră era finalizarea şi predarea construcţiei, urmând ca de acum înainte să fie aduse echipamentele. Iar până la finalizarea amenajării noului turn, vom continua să îl folosim pe cel vechi”, a spus Măriuţa.
Directorul aeroportului a precizat că în momentul de faţă se lucrează la finalizarea platformei de îmbarcare – debarcare. Ioan Măriuţa a spus că la acest obiectiv mai sunt de realizat aproape o treime din lucrările de betonare. Platforma are o capacitate de şase avioane, patru de tip C, modelul SAB 2000, folosite de Tarom, şi două de tip D, respectiv Airbus 318 sau 320, şi Boeing 737, aeronave folosite în momentul de faţă de companiile low-cost, dar şi de Tarom. El a subliniat faptul că proiectul de modernizare a Aeroportului "Ştefan cel Mare" Suceava va fi finalizat până la termenul stabilit, respectiv 25 octombrie 2015.
Ioan Măriuţa a mai adăugat că în această perioadă sunt în derulare procedurile pentru autorizarea aeroportului în vederea folosirii unui sistem de aterizare şi decolare pe bază de GPS. „Important este faptul că aeroportul din Suceava va fi singurul din România care va avea un astfel de sistem. În acelaşi timp a fost începută şi procedura pentru recertificarea aeroportului, proces care se afla în plină derulare”, a declarat directorul Aeroportului "Ştefan cel Mare" Suceava. El a mai spus că în prezent se lucrează şi la sistemul de balizaj şi, cel mai probabil, în cursul săptămânii viitoare vor începe şi lucrările de marcare a pistei de aterizare/decolare.
Reamintim că preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, a declarat recent că la finalizarea proiectului, Suceava va avea cel mai modern şi mai bine dotat aeroport din România. El a precizat că Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava este singurul din România care îşi finalizează lucrările de modernizare, cu investiţii noi în pista de aterizare – decolare, căi de rulare, platformă de îmbarcare-debarcare, sistem de navigare ILS, turn de control nou, dar şi o aerogară modernizată. Nechifor a mai anunţat că aeroportul îşi va continua modernizarea, intenţia administraţiei judeţene fiind de a transforma pavilionul principal al Centrului Economic Bucovina Suceava (CEBS), din apropierea aeroportului, într-un terminal de plecări modern pentru zborurile internaţionale. Noul terminal pentru plecările internaţionale ar urma să aibă o suprafaţă de circa 6.000 de metri pătraţi. De asemenea, în alte două pavilioane ale CEBS vor fi amenajate terminale pentru sosirile internaţionale, acestea urmând să fie regândite special pentru preluarea bagajelor şi pentru zonele de aşteptare pentru pasageri. Nu în ultimul rând, alte două pavilioane ale Centrului Economic Bucovina vor fi amenajate ca terminale pentru zborurile de tip cargo.
Proiectul „Modernizare suprafaţă de mişcare şi balizaj, turn de control şi amenajarea terenului în vederea amplasării sistemului de navigaţie tip ILS” este finanţat din fonduri europene, valoarea totală a acestuia fiind de 104,9 milioane de lei, fără TVA. Investiţia vizează mărirea pistei de decolare/aterizare la 2.460 de metri, modernizarea căilor de rulare în lungime de 120 de metri, modernizarea platformei de încărcare care va avea o lungime de 290 de metri, modernizarea sistemului de balizaj, construirea unui turn de control şi amenajarea terenului în vederea amplasării sistemului de navigaţie aeriană de tip ILS.
(24 sep 2015, 00:41:59