Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava va organiza la finele acestei săptămâni, vineri, 25 septembrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, evenimentul urmând a se desfăşura în Suceava, Fălticeni, Rădăuţi şi Câmpulung Moldovenesc.
În municipiul Suceava, bursa se va desfăşura în Corpul E al Universităţii „Ştefan cel Mare”, la Rădăuţi la „Casa Germană”, iar la Fălticeni şi Câmpulung Moldovenesc la sediile locale ale AJOFM.
Până la finele săptămânii trecute erau deja înregistrate 93 de posturi vacante pentru această bursă, însă în mod cert oferta se va mai îmbogăţi în zilele următoare. Organizatorii susţin că oferta va fi pentru toate categoriile de absolvenţi.
Solicitanţii cu nivel de studii mediu sau profesional pot ocupa unul din posturile de operator calculator, funcţionar marketing, funcţionar transport, electrician, vânzător, paznic, operator la maşini cu comanda numerică, cele mai ofertante domenii de activitate pe acest segment fiind construcţiile, colectarea deşeurilor şi fabricarea produselor din minerale nemetalice.
Solicitanţii cu nivel superior de studii pot opta pentru posturi de inginer proiectant în silvicultură, inginer mecanic, inginer geodez, inginer reţele electrice, inginer automatist, economist, programator. Domeniile de activitate în care se încadrează aceste oferte sunt: construcţiile, silvicultura, activităţi de arhitectură şi inginerie, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice.
La bursă vor fi şi posturi pentru persoane care nu au nici o calificare. Angajatorii au anunţat că au nevoie de personal care să lucreze ca asamblor cabluri auto, femeie de serviciu, la fabricarea autovehiculelor de transport rutier, la colectarea deşeurilor sau construcţii.
„Bursa le va da posibilitatea absolvenţilor să participe la interviuri cu angajatori din diverse domenii de activitate, să cunoască cerinţele şi criteriile de selecţie pentru cele mai căutate meserii ale momentului şi să cunoască noi instrumente şi tehnici de căutare a unui loc de muncă sau de pregătire a interviului de angajare”, au precizat organizatorii de la AJOFM.
Un amănunt important este că bursa este deschisă şi pentru alte categorii de persoane în căutarea unui loc de muncă, fără limite de vârstă sau nivel de studii.