Pompierii de la Detaşamentul Suceava au intervenit, sâmbătă, la un puternic incendiu izbucnit în interiorul unui autoturism care era parcat pe strada Traian Vuia, în parcarea ACR. Alarma de incendiu s-a dat în jurul orei 13.00, echipajul de pompieri ajuns la faţa locului găsind o maşină care ardea violent, existând pericolul de propagare a focului la acoperişul unui garaj din apropiere.
Focul a fost lichidat repede, după aproximativ 15 minute de la sosirea pompierilor, însă maşina a fost distrusă aproape în totalitate. Odată cu autoturismul au ars şi documente şi bunuri aflate în interiorul maşinii, proprietatea unei femei, Ana Ş.
Martorii oculari au relatat că focul a izbucnit de la bordul maşinii, pe interior. După ce au efectuat ancheta de la faţa locului pompierii au stabilit că focul a izbucnit de la un conductor electric defect, care a generat un puternic efect termic ce a aprins bordul.
„Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat acoperişul garajului din apropiere”, a precizat plutonierul adjutant Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al pompierilor militari suceveni.