Printează articolul
Trimite e-mail
Slujbele religioase de la Biserica ”Sfânta Înviere” din Dolhasca sunt însufleţite de un cor de copii îmbrăcaţi în costume naţionale. Sunt copiii de la orfelinatul patronat de Fundaţia ”Mila Creştină”, a preotului paroh Gheorghe Saftiuc. Ieri dimineaţă, au ajuns la biserică puţin înainte de ora 10.00, împreună cu cele două preotese, Mioara - soţia părintelui paroh, şi Georgiana, soţia ”părinţelului Mihai”, fiul părintelui, şi ele îmbrăcate în costum naţional. Se închină la icoane, apoi merg în strană şi fiecare îşi ocupă locul ştiut, în jurul preoteselor. Ascultă în linişte liturghia, după care încep să cânte. Li se alătură o tânără din oraş, Denisa, şi din când în când Gheorghiţă, venit sub oblăduirea părintelui Saftiuc în urmă cu 17 ani, la vârsta de 11 ani, de la orfelinatul din Siret. Când cântă, privirile li se însufleţesc şi ruga spre ceruri este rostită din toată inima.
Orfani şi orfani cu părinţi
Unii dintre ei sunt în trista situaţie de a fi orfani cu părinţi. Cei care le-au dat viaţă încă există, dar sărăcia, brutalitatea şi violenţa au făcut ca mediul familial să nu fie cel potrivit pentru dezvoltarea copiilor şi aceştia au fost preluaţi în sistemul de protecţie. Alţii nu mai au pe nimeni pe lume. Toţi au găsit o familie, un cămin în ”casa copiilor” înfiinţată de părintele Saftiuc într-o şcoală veche, nefolosită. Împreună cu soţia sa, din clădirea aflată într-o stare veche de degradare au făcut o casă primitoare pentru 20 de copii care din varii motive nu au mai putut rămâne alături de familiile lor. Din 1995, pe aici au trecut trei generaţii. Cei de astăzi sunt câteva grupe de fraţi care au reuşit în parte să lase în urmă dramele cumplite prin care au trecut. Pentru ei, părintele, Dumnezeu şi religia au fost salvarea de la o viaţă de chin. Una dintre fetiţe, Sabina, în clasa a VIII-a, a fost de trei ori olimpică naţională la olimpiada naţională de religie. Ne spune că are mamă, dar familia ei adevărată sunt căminul, părintele şi preoteasa. Îi place la şcoală, vrea să studieze şi să devină avocat. Alţi copii ”ai părintelui” au mers la facultate sau învăţat diverse meserii şi astăzi îşi câştigă singuri pâinea în ţară sau peste hotare. Ramurile mai firave ale familiei orfanilor de la Dolhasca, cei care nu pot răzbate în viaţă, rămân şi după 18 ani alături de ”casa copiilor”, în garsonierele construite de părintele lângă orfelinat, în aşa-numitele „locuinţe protejate”. Dar fie că pleacă, fie că rămân, toţi cei care au trecut pe aici rămân pentru totdeauna ”ai părintelui”.
