Elevii suceveni sunt aşteptaţi, până pe 18 septembrie, să se înscrie la cercurile Palatului Copiilor Suceava. Înscrierile se fac zilnic, între orele 10:00-17:00, la sediul din str. Dragoş Vodă nr. 13. Pentru înscriere se completează un formular în care sunt trecute datele de contact ale copilului şi acordul părinţilor de a-şi înscrie copilul la unul din cercurile Palatului Copiilor, locul în care copiii pot desfăşura activităţi coordonaţi de cadre didactice bine pregătite. Cursurile sunt gratuite.
Profesoara Biatrice - Liliana Choleva, directoarea Palatului Copiilor Suceava, ne-a spus că în noul an şcolar 2015-2016 vor funcţiona următoarele cercuri: Astronomie, Automodele, Navomodele - Origami, Informatică, Operare şi programare pe calculator, Construcţii electronice - Robotică, Karting - Educaţie rutieră, Orientare turistică - Ecoturism, Radioclub - Tir sportiv, Şah, Ansamblu folcloric, Artă textilă - Artă decorativă, Cenaclu literar - Teatru, Confecţii - Design vestimentar, Cultură şi civilizaţie engleză/japoneză, Dans clasic, Dans modern, Dans sportiv, Fotocineclub, Jurnalism, Muzică populară, Muzică uşoară, Pictură, Redacţie, presă/radio TV, Tapiserie - Atelierul fanteziei, Sculptură – Modelaj.