Furnizarea apei potabile va fi întreruptă mâine, timp de 12 ore, pe mai multe străzi din cartierele sucevene Zamca şi Burdujeni. Oprirea apei reci va fi resimţită în intervalul orar 08.00 – 20.00, din cauza unor lucrări programate necesare pentru implementarea proiectului „Extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi apă uzată din municipiul Suceava”.
Zonele afectate de aceste lucrări sunt:
Cartier Zamca:
- strada Mărăşeşti, de la intersecţia cu Mărăşti până la intersecţia cu strada Zamcei, precum şi străzile Cireşoaia şi Zimbrului;
Cartier Burdujeni – zona Cuza Vodă I:
- strada Gheorghe Doja, de la intersecţia cu strada Mircea Damaschin până la intersecţia cu strada Calea Unirii;
- strada Calea Burdujeni, de la intersecţia cu strada Gheorghe Doja până la intersecţia cu Calea Unirii;
- străzile Mircea Damaschin, Baladei, Celulozei, Şoimului, Călimani, Rarău;
- blocul 92 de pe Calea Unirii;
- punctele termice Cuza Vodă 1 şi Cuza Vodă 2.
Locuitorii imobilelor şi agenţii economici din zonele menţionate sunt rugaţi să-şi facă rezerve suficiente de apă potabilă.