Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PNL şi vicepreşedintele pentru Regiunea de Nord-Est al PNL, deputatul Ioan Balan, a participat ieri la deschiderea anului şcolar la mai multe unităţi şcolare sucevene, el exprimându-şi recunoştinţa faţă de cadrele didactice şi munca depusă de acestea. Ioan Balan a fost prezent la deschiderea anului şcolar la Şcolile Gimnaziale nr. 9 şi nr. 10, din Obcini, respectiv Burdujeni, dar şi la Şcoala Filadelfia. În cuvântul său, Ioan Balan a spus că este nevoie de o mai mare recunoaştere pentru corpul profesoral, pentru munca depusă şi sacrificiul pe care îl fac profesorii, recunoştinţă care trebuie să vină din partea elevilor, a părinţilor, a oamenilor politici şi din administraţie.
„Este o obligaţie a noastră să acordăm o mai mare atenţie corpului profesoral”, a spus deputatul PNL de Suceava Ioan Balan. Liderul liberal le-a transmis celor prezenţi la ceremoniile de deschidere a anului şcolar de la cele trei unităţi de învăţământ că dintre elevii care sunt acum pe băncile şcolilor se nasc valorile de mâine ale ţării, „cei care vor conduce ţara, oameni care vor da plus valoare şi, alături de părinţi, profesorii sunt cei care contribuie la educaţia acestora”.
Ioan Balan a avut un mesaj şi pentru „bobocii” din clasa I, transmiţându-le acestora să pornească cu speranţă, şi asta pentru fiecare zi de şcoală este ca o cărămidă care contribuie la construcţia educaţiei şi a vieţii lor.
Alături de Ioan Balan, la deschiderea anului şcolar de la cele trei unităţi şcolare au fost prezenţi viceprimarul Sucevei, Lucian Harşovschi, şi consilieri locali suceveni.
La ceremoniile de deschidere a anului şcolar la care a participat, Lucian Harşovschi le-a urat succes atât elevilor şi părinţilor, cât şi profesorilor. „Mult succes copiilor și multă putere și răbdare profesorilor. Succes tuturor în noul an școlar!”
La Şcoala Gimnazială nr. 10, Lucian Harşovschi le-a spus celor prezenţi că este emoţionat de fiecare dată când se reîntoarce la această unitate de învăţământ, având în vedere că aici a urmat cursurile învăţământului gimnazial. El a mai spus că elevii de la această şcoală vor avea în cele din urmă un teren de sport modern, lucrările urmând să înceapă în perioada următoare.
(15 sep 2015, 23:33:19