Tupeul şi inconştienţa unor proprietari de maşini vechi, de care nu se debarasează complet, deşi nu se mai folosesc de ele, duc la situaţii aberante, precum cea care poate fi constatată pe cea mai aglomerată arteră de circulaţie a Sucevei, unde un autoturism scos din uz este abandonat de proprietar chiar în faţa noului magazin Dedeman.
Cel mai probabil, acesta a fost somat să o elibereze locul de parcare sau o bandă de circulaţie de pe o altă stradă, unde a ţinut-o parcată până acum.
În loc să o ducă undeva la ţară sau într-o zonă mai puţin umblată, unde nu deranjează pe nimeni, nu încurcă traficul şi nu ocupă inutil locurile de parcare atât de necesare într-un oraş aglomerat precum Suceava, proprietarul Daciei care stă „într-o rână” a pus-o „moţ” chiar pe artera principală a municipiului, într-o zonă în care şi aşa se circulă foarte greu, aglomeraţia de pe Calea Unirii devenind de acum o problemă permanentă, nu doar ocazională, în zilele de sărbătoare.
Autovehiculul cu care nu se mai poate circula, una din roţi fiind total dezumflată, este lăsat de câteva zile tocmai la ieşirea din sensul giratoriu din dreptul magazinului Dedeman, dar, nefiind mişcat din loc, deja mizeria a început să se adune sub maşină şi între autoturism şi bordura străzii.
Abandonarea sa în acea zonă poate crea probleme tocmai când traficul este paralizat pe artera principală, iar maşinile de salvare şi cele de Poliţie sau Pompieri au nevoie să se strecoare printre autoturisme. De asemenea, acel spaţiu de parcare le este necesar şi celor care vin cu marfă pentru aprovizionarea magazinului.
(11 sep 2015, 11:33:33