O femeie de 43 de ani şi-a pierdut viaţa în seara zilei de 8 septembrie după un incident bizar. Tragedia s-a petrecut pe fondul consumului exagerat de alcool, echipajul medical chemat de urgenţă la faţa locului neputând face altceva decât să constate decesul.
Evenimentul a fost anunţat la poliţie aproape de miezul nopţii, iar oamenii legii au plecat imediat spre Mereşti - Vultureşti, locul de unde a venit sesizarea.
Din primele cercetări a reieşit că Viorica Amarandei se deplasa spre o anexă a locuinţei, iar la un moment dat, în timp ce trecea pe lângă nişte trepte din beton, s-a dezechilibrat. Femeia a căzut peste o răzătoare folosită la şters încălţămintea şi s-a lovit în zona gâtului.
Din nefericire, răzătoarea avea doi colţi ieşiţi în afară, iar femeia a nimerit exact în unul dintre aceştia. În urma impactului, în zona gâtului s-a ales cu o plagă cu un diametru de aproximativ 15 – 16 mm, lovitură suficientă pentru a-şi pierde viaţa.
Martorii spun că în ziua în care s-a petrecut tragedia, de Sf. Maria, Viorica Amarandei a consumat băuturi alcoolice, lucru care se va stabili cu precizie la necropsie.