Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au anunţat trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui tânăr în vârstă de 29 de ani, din Salcea, care a înjunghiat un bărbat în zona mandibulei, provocându-i leziuni care i-au pus viaţa în pericol. Inculpatul, Aurel Stănescu, va fi judecat pentru infracţiunea de tentativă de omor, riscând să stea ani buni după gratii. Fapta s-a petrecut în parcarea Shopping City Suceava, pe 15 august a.c.
Bărbatul înjunghiat, Cezar S., în vârstă de 34 de ani, din Vereşti, se afla la cumpărături cu soţia sa, iar în parcare a fost abordat de inculpat, cu care se cunoştea, şi care l-a rugat să-l ajute să împingă o maşină. Această rugăminte a fost doar un pretext, au stabilit anchetatorii.
„În timp ce victima vorbea la telefon, inculpatul Stănescu Aurel s-a deplasat la autoturism, de unde a luat un cutter şi, profitând de neatenţia victimei şi pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, i-a aplicat o lovitură cu cutter-ul în zona mandibulei stângi. Persoana vătămată a suferit leziuni care i-au pus viaţa în primejdie, au impus intervenţia chirurgicală de urgenţă şi necesită pentru vindecare un număr de 14 – 16 zile de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Conflictul mai vechi era legat de o femeie, inculpatul acuzându-l pe bărbatul de 34 de ani că s-a culcat cu soţia sa.
Dosarul se va judeca, în prima sa etapă, la Tribunalul Suceava.