Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 8 sep 2015 - Anul XX, nr. 208 (6020)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Stadiu de proiect

Echipamente performante, achiziţionate de USV în cadrul celui mai mare proiect de cercetare

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

La finele lunii octombrie, infrastructura Universităţii din Suceava se va îmbogăţi cu primele laboratoare ultraperformante, dotate cu echipamente de înaltă precizie, achiziţionate în cadrul proiectului MANSiD, cel mai mare proiect de cercetare din istoria unităţii de învăţământ.

Proiectul în valoare de milioane de euro prevede crearea unei noi infrastructuri de cercetare şi dezvoltare prin achiziţia a peste 130 de echipamente performante, 21 dintre ele fiind estimate la peste 100.000 de euro fiecare.

La cinci luni de la demararea proiectului, prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian a menţionat că acesta se desfăşoarăîntr-un ritm foarte rapid dat fiind faptul că perioada de implementare este de doar nouă luni, în condiţiile în care proiectul fusese structurat pentru o perioadă de 18 luni.

Acesta a mai precizat că activităţile programate decurg bine, semnalând însă o întârziere de două săptămâni faţă de planificările iniţiale, întârzierea fiind cauzată de o serie de controale efectuate pentru toate loturile de achiziţii publice, dar şi de procesele de verificare efectuate de autoritatea contractantă.

„La această oră, mai mult de jumătate din echipamente sunt contractate, iar în cursul acestei săptămâni vom mai semna câteva contracte care înseamnă un sfert. Până la mijlocul lui septembrie, mai mult de trei sferturi dintre echipamente sunt contractate.  O parte dintre ele, pentru două laboratoare, deja au fost recepţionate”, a explicat Mihai Dimian.

Totodată, în cele cinci luni care s-au scurs de la semnarea proiectului, universitarii suceveni au semnat opt acorduri de colaborare cu institute de cercetare şi universităţi din ţară şi străinătate (Universitatea Transilvania Braşov şi Universitatea Tehnică din Moldova), parteneri interesaţi să demareze activităţi de cercetare în noul centru MANSiD. 

 

Laboratoare de vârf pentru regiune, chiar pentru România

Centrul integrat de cercetare, dezvoltare și inovare pentru Materiale Avansate, Nanotehnologii și Sisteme Distribuite de fabricație și control - MANSiD - va cuprinde 11 laboratoare de cercetare, va avea un caracter multidisciplinar, activitatea de cercetare aflându-se la intersecţia mai multor domenii – ingineria materialelor, nanotehnologii, nanoelectronică, inginerie mecanică, tehnologia informaţiei şi sisteme distribuite de control.

„Sunt laboratoare de vârf pentru regiunea noastră şi chiar pentru întreaga ţară, iar scopul final al acestui proiect este dezvoltarea unui centru de cercetare, care să folosească în primul rând oamenilor, nu să fie pe post de muzeu”, a punctat Dimian.

Deja 80 de cadre didactice ale Universităţii s-au asociat acestui centru, urmând să desfăşoare activităţi de cercetare în cadrul laboratoarelor, nu înainte de a urma sesiuni de instruire în utilizarea echipamentelor ultraperformante. Acestora li se adaugă un număr de 30-40 de doctoranzi, care vor avea prilejul de a lucra în cadrul MANSiD.

Responsabilii de derularea proiectului au mai subliniat că există discuţii şi la nivel ministerial pentru o eventuală prelungire a perioadei de desfăşurarea a proiectului cu cel puţin două luni de zile, perioadă necesară pentru efectuarea unor plăţi, a unor rambursări, etc.

Dat fiind transformarea majoră a dotării din USV odată cu achiziţionarea celor 130 de echipamente, instituţia suceveană va deveni punct de atracţie şi pentru cercetătorii din Cernăuţi, consideră Dimian. Acesta a menţionat că din punct de vedere al infrastructurii de cercetare, universitatea suceveană este net superioară celei din Cernăuţi, astfel că se aşteaptă la un interes crescut din partea cercetătorilor din zonă pentru a se alătura la dezvoltarea de proiecte.

Totodată, prin intermediul MANSiD, Universitatea îşi propune să devină un important centru de dezvoltare şi inovare în regiune (Cernăuţi, Bălţi, Chişinău). 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Echipamente performante, achiziţionate de USV în cadrul celui mai mare proiect de cercetare.
 Vizualizări articol: 1708 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Echipamente performante, achiziţionate de USV în cadrul celui mai mare proiect de cercetare5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei