Fundaţia Umanitară „O Nouă Viaţă” din localitatea Siret organizează sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 10:00, a III-a ediţie a proiectului “Drumeţie pentru o nouă viaţă”, proiect susţinut şi anul acesta de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava şi Monitorul de Suceava, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Suceava, Primăria Suceviţa şi Primăria Siret. Drumeţia de pe 26 septembrie va consta în parcurgerea unui traseu montan de două ore, de dificultate medie, în localitatea Suceviţa. Plecarea va fi de la Cabana Cetiniţa. Evenimentul are ca scop final strângerea de fonduri pentru copiii cu dizabilităţi. Reprezentanţii Fundaţiei „O Nouă Viaţă” din Siret ne-au spus că orice societate comercială poate să participe la acest eveniment atât cu reprezentanţi, cât şi cu o donaţie de minim 1.000 de lei. „În cazul în care nu puteţi fi alături de noi, aveţi posibilitatea să sponsorizaţi un tânăr din cadrul Fundaţiei să participe la drumeţie. Puteţi ruga prietenii/colegii să vă sponsorizeze pentru a putea fi prezenţi la eveniment. Nu doar sprijinul financiar este important, ci şi prezenţa dumneavoastră ne onorează”, au spus reprezentanţii Fundaţiei. Tot ei au explicat că „singuri nu putem schimba o lume întreagă, dar putem schimba lumea unui om, iar aceasta este ceea ce ne dorim. Vă aşteptăm cu drag la cea de-a III-a ediţie a evenimentului <Drumeţie pentru o nouă viaţă>, pentru ca împreună să schimbăm lumea cât mai multor semeni”. Pentru a vă alătura echipei „O Nouă Viaţă”, puteţi să sunaţi la numerele de telefon 0744 527 294 (Adina), 0733 965 848 (Anca), 0230 280 075 (Sediul Fundaţiei din Siret), e-mail: admin@fonv.org, www.fonv.org, www.facebook.com/fundatia.onouaviata. Cei care vor să se înregistreze pentru drumeţie pot să îşi trimită datele pe admin@fonv.orgsau la sediul Fundaţiei „O nouă viaţă” din Siret (str. Unirii, Nr. 11, localitatea Siret, judeţul Suceava, telefon 0230 280 075, fax 0230 280 175). Vă puteţi înregistra şi online la http://sponsoredwalk.fonv.org.
În sprijinul copiilor cu dizabilităţi, al copiilor defavorizaţi şi al familiilor acestora
Fundaţia Umanitară „O Nouă Viaţă” a fost înfiinţată în anul 1997, scopul acesteia fiind dezinstituţionalizarea, integrarea şi susţinerea persoanelor cu dizabilităţi fizice şi psihice. Reprezentanţii Fundaţiei lucrează cu persoane cu dizabilităţi pe care au reuşit să le reintegreze în societate, oferindu-le sprijin în activităţile zilnice. „O Nouă Viaţă” ajută familii din comunitate aflate în situaţii de risc şi pentru care hrana, adăpostul sau igiena sunt probleme majore. De asemenea, prin intermediul fundaţiei din Siret sunt ajutate persoanele fără adăpost, cărora li se găseşte un loc de muncă şi care sunt încurajate să ducă o viaţă independentă. „Suntem o Fundaţie acreditată, a cărei activitate poate fi contabilizată astfel: opt case de tip familial, construite din sponsorizări, 57 de tineri care locuiesc în casele Fundaţiei <O Nouă Viaţă>, 16 tineri care au fost în grija noastră şi care duc o viaţă independentă, 20 de tineri cu dizabilităţi care sunt incluşi în programul Drop-in, 40 de persoane aflate în situaţii de risc care sunt sprijinite de Fundaţia <O Nouă Viaţă>. Avem un Centru Vocaţional, la care participă zilnic 100 de tineri cu dizabilităţi. Am ajutat 30 de tineri să-şi găsească un loc de muncă”, au completat reprezentanţii Fundaţiei Umanitare „O Nouă Viaţă”, care speră ca şi la această ediţie a Proiectului „Drumeţie pentru o nouă viaţă”, oamenii să fie receptivi şi să li se alăture, pentru ca un număr cât mai mare de copii cu dizabilităţi, copii defavorizaţi, dar şi familiile acestora să poată fi ajutaţi.