Un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost arestat preventiv pentru infracţiunea de omor după ce, în timp ce se afla la stâna la care era angajat, l-a înjunghiat în abdomen pe un alt cioban, cu douăzeci de ani mai în vârstă. Crima s-a petrecut joi după-amiază, în jurul orei 16.00, la o stână din Broşteni, în zona Obcioara de Jos.
Din ancheta derulată de ofiţerii de la Serviciul de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, rezultă că autorul, Dinu Olteanu, localnic din Broşteni, a consumat alcool în cursul zilei de joi, împreună cu victima, Mihai D., în vârstă de 59 de ani, tot din Broşteni, iar la un moment dat cei doi s-au luat la ceartă, motivul fiind legat de suma cu care au fost plătiţi de proprietarul stânei.
Pe fondul unui conflict spontan, agresorul a scos un cuţit şi l-a înjunghiat în abdomen pe bărbatul de 59 de ani. Prima persoană sesizată de agresiune a fost proprietarul stânei. Acesta s-a deplasat de urgenţă spre stâna aflată într-o zonă izolată, cu o maşină, în care l-a urcat pe bărbatul înjunghiat, care sângera abundent, însă încă mai trăia. În drumul spre Spitalul municipal Vatra Dornei, bărbatul aflat la volan s-a întâlnit cu ambulanţa care venea să-l preia pe înjunghiat. Personalul medical l-a preluat pe bărbat, care nu mai dădea semne de viaţă, a încercat manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut succes.
În scurt timp la locul crimei a ajuns echipa operativă coordonată de procurorul criminalist. Dinu Olteanu a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în arestul IPJ Suceava. Ulterior, ieri, procurorul de caz l-a prezentat la Tribunalul Suceava, cu propunere de arestare preventivă.
Magistraţii Tribunalului Suceava au acceptat propunerea şi au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile sub aspectul comiterii infracţiunii de omor.