Un tânăr în vârstă de 21 de ani, angajat al unei firme de televiziune prin cablu, a suferit o leziune gravă, fractură de femur, după ce a căzut de la o înălţime de aproximativ patru metri, în timp ce încerca să remedieze o defecţiune apărută la un client al societăţii din comuna Grămeşti. Accidentul s-a petrecut marţi, poliţiştii de la Secţia 13 Rurală Bălcăuţi fiind sesizaţi în jurul orei 18.40.
Din verificările preliminare a rezultat că tânărul de 21 de ani, Florin M., domiciliat în comuna Cândeşti, judeţul Botoşani, angajat al SC Optic TV Bacău – punct de lucru Siret, a fost solicitat în timpul serviciului pentru remedierea unei defecţiuni şi, ajuns la adresa vizată, s-a urcat pe o scară de pe un stâlp de la reţeaua de medie tensiune. Aflat la aproximativ patru metri de sol, tânărul a căzut în timp ce încerca să coboare de pe scară. El a căzut peste un gard din lemn, suferind multiple leziuni. Preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean Suceava, acesta a fost diagnosticat cu „fractură de femur la piciorul drept”.
Din ancheta preliminară a poliţiştilor şi a inspectorilor de muncă rezultă că muncitorul purta cască de protecţie şi ham, însă la coborârea de pe scară nu s-a asigurat corespunzător cu hamul.
Poliţiştii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, iar ancheta continuă.