Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava au anunţat ieri că în weekendul ce tocmai a trecut au fost desfăşurate peste 100 de activităţi de informare şi acţiuni operative în teren pentru respectarea legislaţiei în domeniul hotelier şi creşterea gradului de siguranţă a turiştilor.
„Activităţile au avut ca grup ţintă turiştii care s-au aflat pe teritoriul judeţului, dar şi operatorii de turism şi unităţile hoteliere locale. Acţiunile au vizat informarea cu privire la măsurile preventive ce trebuie adoptate în legătură cu diverse segmente infracţionale (tâlhării, furturi din auto, din genţi şi buzunare, din camerele de hotel, înşelăciuni)”, a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al poliţiei judeţene, subcomisarul Ionuţ Epureanu. Acesta a adăugat că o atenţie deosebită a fost acordată siguranţei rutiere, DN 17, DN 17 A, DN 2 , DN 2E, DN 18 fiind rute des uzitate de turişti pentru deplasarea către staţiunile sucevene.
„Îmbucurător este faptul că până la această dată, pe raza judeţului nu s-au înregistrat evenimente negative majore cu implicarea turiştilor. Nu au fost sesizate furturi de sau din auto, iar turiştii nu au fost victime ale unor infracţiuni grave (tâlhării sau accidente rutiere grave)”, a mai arătat subcomisarul Epureanu, precizând că la sfârșitul săptămânii trecute au fost distribuite peste 1.000 de materiale preventive, comercianții aflați în zonele frecventate de turiști fiind de asemenea instruiţi cu privire la respectarea legislaţiei în domeniul actelor de comerţ.