Un bărbat în vârstă de 61 de ani a fost prins de poliţişti în trafic, la volanul unui autoturism, deşi nu avea permis de conducere.
Respectivul, Mihai M., din municipiul Vatra Dornei, a fost depistat conducând un autoturism Dacia, pe strada Unirii din localitate, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 3.00.
O patrulă a poliţiei din Vatra Dornei i-a făcut semn şoferului să oprească, iar când a făcut verificări în baza de date a constatat că respectivul nu deţine permis de conducere valabil pentru nici o categorie.