Trei autoturisme au fost implicate într-un accident petrecut pe bulevardul George Enescu din municipiul Suceava, informează Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Accidentul a avut loc marţi seară, în jurul orei 18.30, iar potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii poliţiei, vina a aparţinut unui tânăr în vârstă de 32 de ani, din localitate, Robert M., care se afla la volanul unui autoturism marca VW. Conducătorul auto nu a păstrat o distanţă suficientă în mers faţă de maşina din faţă şi a intrat în coliziune faţă-spate cu un autoturism Ford, condus de un tânăr în vârstă de 30 de ani, din comuna Moara. Autoturismul Ford a fost proiectat într-un autoturism marca Fiat, condus de un bărbat de 52 de ani, localnic.
În urma coliziunii a fost rănită o tânără în vârstă de 25 de ani, din judeţul Neamţ, care era pasager în autoturismul Ford. Din fericire, victima nu a suferit leziuni grave, evenimentul rutier fiind încadrat la accidente uşoare.