Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din municipiul Suceava, a fost accidentat de o maşină în timp ce traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni. Accidentul s-a petrecut vinerea trecută, în jurul orei 14.45, pe DN 17, pe raza comunei Şcheia, în dreptul hipermarketului Real.
Din ancheta preliminară a poliţiştilor rutieri rezultă că Aurel Cigolea, în vârstă de 33 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare Mercedes-Benz Sprinter, nu i-a acordat prioritate de trecere pietonului Viorel M., în vârstă de 56 de ani, angajat regulamentar în traversare, prin loc special amenajat, marcat şi semnalizat corespunzător.
Bărbatul în vârstă de 56 de ani s-a lovit în zona capului, fiind preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean Suceava. Ulterior, precizează Poliţia, s-a stabilit că starea acestuia este stabilă.
Şoferul implicat în accident a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
Poliţia a deschis un dosar de cercetare penală pe numele conducătorului auto.