Şeful municipalităţii sucevene, Ion Lungu, va merge săptămâna aceasta la Bucureşti, pentru a obţine finanţarea necesară înlocuirii conductelor de apă şi canalizare de pe strada Traian Vuia.
„Voi avea discuţii la Bucureşti, la Ministerul Fondurilor Europene, pe tema schimbării conductei de apă de pe strada Traian Vuia, din economiile făcute. Sper să semnăm curând acordul de finanţare, pentru că perioada în care poate fi executată lucrarea este scurtă, iar din urmă trebuie să vină cei de la Victor Construct pe un alt proiect, să asfalteze strada”, a spus primarul Sucevei.
Lucrările de înlocuire a conductelor de pe strada Traian Vuia costă aproximativ un milion de euro şi finanţarea ar urma să fie asigurată din economiile făcute la proiectul care se implementează acum în Suceava, de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare, pentru care însă este necesară aprobarea Ministerului Fondurilor Europene.
Edilul sucevean a precizat că, dacă la repartiţia banilor alocaţi din fonduri europene pentru proiectul de apă-canalizare nu ar fi fost o competiţie puternică cu alte localităţi din judeţ, atât pe strada Traian Vuia, cât şi pe altele, unde s-a turnat asfalt anul acesta, ar fi fost deja înlocuite reţelele subterane.
„Oricum, suntem un caz fericit. Sunt oraşe precum Piatra Neamţ în care întâi s-a făcut proiectul de reparaţii străzi şi apoi au accesat pe cel de apă şi canalizare, de au stricat tot oraşul”, a remarcat edilul sucevean.