31 de oameni care se deplasau pemopede sau pebiciclete au căzut victime în accidente rutiere numai de la începutul lunii august, poliţiştii trăgând un semnal de alarmă privind numărul foarte mare de accidente în care cad victime aceşti participanţi la trafic.
Din datele poliţiştilor de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Suceava rezultă că în prima parte a lunii august pe şoselele din judeţ s-au înregistrat 27 de accidente cu implicarea conducătorilor de mopede sau biciclete. În urma acestor evenimente rutiere, 21 de persoane au fost rănite uşor, opt rănite grav, în timp ce doi biciclişti au murit. Un detaliu important este că din cele 27 de accidente, 26 s-au produs din vina celor care conduceau biciclete sau mopede. De multe ori, victimele accidentelor de acest gen au căzut pur şi simplu pe carosabil.
Subcomisarul Ionuţ Epureanu, coordonatorul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, a declarat:
“Îngrijorător este şi faptul că în multe cazuri, conducătorii de biciclete erau sub influenţa băuturilor alcoolice, transportau bunuri voluminoase pe cadrul bicicletelor, transportau mai multe persoane pe bicicletă şi nu purtau veste reflectorizante sau elemente de autoprotecţie”.
Din cele 31 de victime amintite, 14 erau copii. Unul dintre minori, un copil în vârstă de 9 ani, este una din cele două persoane decedate în accidente de biciclete în această lună.
Având în vedere aceste numeroase accidente, în perioada 15 – 17 august, poliţiştii de prevenire, împreună cu colegi din teritoriu din zona Buneşti, Preuteşti, Fălticeni, Capu Codrului, Cornu Luncii şi Păltinoasa, au organizat şi desfăşurat o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere cu implicarea bicicliştilor pe mai multe drumuri naţionale şi judeţene.
„Au fost identificaţi în trafic peste 50 de biciclişti şi conducători de motociclete şi mopede care nu purtau veste reflectorizante şi nu aveau vehiculele dotate cu elemente reflectorizante. Un număr de 22 de biciclişti nu împliniseră încă vârsta de 14 ani şi nu aveau drept de circulaţie pe drumurile publice. Tuturor acestora le-au fost oferite veste, pixuri personalizate şi pliante cu caracter informativ”, a declarat Ionuţ Epureanu.