Seceta prelungită a afectat serios culturile de pe suprafeţe întinse din judeţul Suceava. O situaţie existentă la nivelul Instituţiei Prefectului arată că în şapte localităţi sucevene, acolo unde au fost încheiate evaluările, suprafaţa afectată se ridică la circa 15.000 de hectare. Este vorba de localităţile Fântânele, Vadu Moldovei, Liteni, Adâncata, Gălăneşti, Frătăuţii Vechi şi Pârteştii de Jos. Aşa cum a declarat prefectul Constantin Harasim, culturile au fost afectate în proporţie de 30-90%, cele mai atinse de secetă fiind culturile de porumb, ovăz şi cartofi, dar şi păşunile şi fâneţele naturale. Seceta prelungită a produs cele mai mari pagube în comuna Vadu Moldovei, unde au fost afectate 3.738 de hectare, în special de porumb, cartofi de toamnă, legume, ovăz şi păşune. Comisiile de constatare şi evaluare a pagubelor au fost constituite prin ordin al prefectului în urma rapoartelor operative înaintate de autoritățile locale şi au avut în componenţă reprezentanţi ai Direcţiei Agricole, ai Prefecturii şi ai primăriei respective. Potrivit prefectului, în prezent se mai află în evaluare pagubele produse de secetă în comuna Hânţăşti şi au fost constituite comisii pentru localităţile Dărmăneşti, Calafindeşti şi Muşeniţa. "Pentru localităţile unde comisiile au stabilit şi evaluat pagubele noi am făcut demersuri la Guvern în vederea acordării de despăgubiri", a declarat Harasim. Trebuie spus că fenomenul de secetă este atent monitorizat de cei de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava. Recent SGA Suceava a dispus aplicarea "Planului de restricții și de folosire a apelor în perioadele deficitare” pentru oraşul Liteni. Mai exact s-a diminuat consumul de apă cu 32%. Pentru ca orașul să se încadreze în programul de restricție s-a recurs la suspendarea temporară a activității spălătoriilor auto.