Un tânăr în vârstă de 23 de ani, băut la volan şi cu piciorul înfipt în acceleraţie, a provocat un accident mortal, după care a fugit de la faţa locului, nu înainte de a scoate plăcuţele cu numerele de înmatriculare şi de a lua actele maşinii pe care o conducea.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, accidentul a avut loc duminică dimineaţă, în jurul orei 4.30, pe DN 2H, pe drumul dinspre Putna spre oraşul Vicovu de Sus.
Din cercetările poliţiei s-a stabilit că Ilie Schipor, în vârstă de 23 de ani, din Vicovu de Sus, conducea un autoturism VW Passat, cu numere de Germania.
La un moment dat, respectivul, din cauza neadaptării vitezei într-o curbă la dreapta şi a consumului de alcool, a pătruns pe contrasens şi apoi pe acostamentul din stânga drumului, în direcţia sa de mers, acroşând cu laterala stânga a maşinii parapetul metalic şi izbindu-se în poarta bucovineană de la intrarea în comuna Putna.
În urma impactului, un tânăr care se afla pe scaunul din dreapta şoferului, Vasile Schipor, în vârstă de 23 de ani, tot din Vicovu de Sus, a decedat.
Un alt pasager, Emanoil Ursachi, de 18 ani, din aceeaşi localitate, care se afla pe bancheta din spate, a fost rănit uşor.
Deşi rănit şi el, tânărul de la volan, susţin poliţiştii, a încercat să se sustragă anchetei.
„După producerea accidentului, şoferul a îndepărtat plăcuțele cu numerele de înmatriculare și a luat din autoturism documentele acestuia în vederea îngreunării identificării autoturismului și autorului”, a explicat purtătorul de cuvânt al poliţiei judeţene, subcomisarul Ionuţ Epureanu.
Găsit cu o alcoolemie de 1,11 la mie în aerul expirat
Poliţiştii au reuşit să-l identifice la scurt timp şi pe şoferul fugar. Ilie Schipor a fost găsit şi pus să sufle în alcooltest. Aparatul poliţiştilor a indicat o alcoolemie de 1,11 la mie în aerul expirat.
Atât şoferului, cât şi celuilalt pasager rănit li s-au recoltat probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cei doi, de altfel, au ajuns la spital, Ilie Schipor fiind diagnosticat cu plăgi multiple pe faţă şi antebraţe, contuzie toracică şi contuzie genunchi stâng, iar Emanoil Ursachi cu traumatism umăr stâng şi contuzie torace posterior.
„În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor producerii evenimentului”, a precizat ieri purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.
(17 aug 2015, 13:03:17