Sucevenii şi turiştii care vor să urmărească frumoasele spectacole de teatru, dansuri medievale sau demonstraţii de luptă din cadrul programului Festivalului de Artă Medievală, care se desfăşoară în Cetatea de Scaun a Sucevei, au la dispoziţie, începând de astăzi, microbuze ale societăţii de transport public local, TPL, după cum a precizat viceprimarul Lucian Harşovschi.
Acestea vor circula din Centru spre Cetate, din oră în oră, începând de vineri, de la ora 11.00.
Conform directorului TPL, Darie Romaniuc, preţul unei călătorii este acelaşi ca şi pe orice alt traseu, adică 2 lei, iar sucevenii care au abonamente pot circula şi cu acestea, fără a fi nevoie să achite ceva în plus.
Microbuzul pus la dispoziţie de TPL pentru transport către Cetatea de Scaun este unul din cele cinci recent achiziţionate de Primăria Suceava, de tip Karsan Jest, cu o capacitate de 23 de persoane, din care 14 locuri pe scaune şi 9 în picioare.