Traficul rutier pe podul de peste apa Sucevei de la Iţcani va reveni la normal de duminică, când se vor redeschide ambele benzi de circulaţie.
Acest lucru va fi posibil ca urmare a turnării stratului final de asfalt pe pod, în cursul zilei de sâmbătă, după cum au anunţat reprezentanţii firmei Victor Construct.
Aceştia au precizat că au reuşit să execute o lucrare destul de sensibilă, reabilitarea podului, atât în partea de jos, unde lucrările nu au fost vizibile celor aflaţi în tranzit, cât şi pe cele de infrastructură superioară, în doar o lună şi jumătate.
„O singură operaţiune mai rămâne de făcut la acest pod după ziua de sâmbătă – montarea rosturilor de dilataţie, o operaţiune sensibilă, la care trebuie să fim atenţi, pentru că generează probleme”, a precizat Elisei Bidu, managerul de proiect al firmei Victor Construct.
„Asta înseamnă că nu am scăpat cu totul de restricţii de circulaţie pe pod. Când veţi începe lucrările e bine să se explice oamenilor ce se întâmplă acolo, pentru că imediat vor sări că se sparge asfaltul proaspăt turnat”, a remarcat viceprimarul Lucian Harşovschi.
O scurtă explicaţie a ceea ce va urma a venit din partea managerului de lucrări:
„În total vor fi executate cinci linii de rosturi de dilatare, de câte 11 metri liniari fiecare. Se va tăia asfaltul până la structura de rezistenţă şi se vor ancora cu un beton rutier performant”.
Rosturi de dilatare au fost făcute şi chiar refăcute şi la podul de peste apa Sucevei din zona Bazar reabilitat în urmă cu câţiva ani.