Lucrările de modernizare a bulevardului George Enescu, dar şi a străzii Universităţii nu sunt finalizate, deşi constructorul a respirat uşurat după ce a turnat şi ultimul strat de asfalt.
Pe de o parte, în anumite zone mai sunt necesare intervenţii la trotuare, pentru ridicarea lor la nivelul bordurilor, care sunt mai înalte, iar, pe de altă parte, spaţiile verzi care s-au amenajat după reconfigurarea străzilor s-au transformat într-o minijunglă urbană.
Asta deoarece constructorul, care a adus pământ nou, a demonstrat că nu se pricepe şi la probleme de acest gen, pe care le cunosc cei care se ocupă de amenajări peisagistice.
„Un lucru pe care l-am spus şi nu l-aţi luat în serios – aveţi de înierbat acele scuaruri şi porţiuni dintre trotuar şi drum cu gazon. Mergeţi şi vedeţi cum arată cu acele bălării crescute, de parcă am fi în junglă”, le-a reproşat viceprimarul Lucian Harşovschi.
Viceprimarul a menţionat că deja s-au înregistrat mai multe nemulţumiri ale cetăţenilor din acea zonă, că în loc de gazon au culturi de bălării pe locurile destinate spaţiilor verzi, dar că probleme reclamate sunt şi cu trotuarele din zonă.
„De exemplu, pe George Enescu nu este prevăzută şi înlocuirea pavelelor existente, dar acestea trebuie ridicate la nivel şi completate acolo unde este nevoie. Dar ţineţi cont că dacă aţi făcut asfaltul şi trotuarul nu înseamnă că trebuie lăsat acel pământ cu buruieni”, a adăugat viceprimarul sucevean, care le-a indicat să înveţe ce trebuie să facă de la angajaţii Direcţei Domeniului Public, care au mai executat astfel de lucrări.
Conform constructorului, de săptămâna viitoare vor fi aduse echipe care să vină dinspre Mobilă spre Catedrală cu lucrări de ridicare la cotă a trotuarelor.
(12 aug 2015, 14:29:58