Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost reținut ieri după-amiază pentru 24 de ore, fiind acuzat că și-a înjunghiat tovarășul de pahar pe stradă, după ce cei doi au consumat împreună băuturi alcoolice.
Fapta s-a petrecut duminică seară, pe strada Sf. Mihail din orașul Gura Humorului.
Victima, Marius G., în vârstă de 32 de ani, din comuna Stulpicani, a consumat băuturi alcoolice la un bar din localitate, tovarăș de pahar fiindu-i Constantin Bîcu, în vârstă de 48 de ani, din comuna Vama.
Cei doi au plecat împreună din bar, însă nu după mult timp, ajungând pe strada Sf. Mihail, între ei a izbucnit un conflict spontan,
Victima a fost transportată de urgență la spitalul din Gura Humorului, fiind transferată ulterior la Spitalul Județean Suceava, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale, suferind mai multe plăgi înțepate în zona abdomenului.
În urma concluziilor medicale, anchetatorii au stabilit că viața victimei a fost pusă în pericol, cercetările fiind preluate de ofițerii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist.
Suspectul a fost audiat, iar ieri după-amiază a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul poliției județene, sub acuzația de tentativă de omor.
În cursul zilei de astăzi, procurorii vor cere arestarea preventivă a bărbatului în vârstă de 48 de ani.